Sa ne ferim de potemkiniade

Profesor la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”, Mircea Ochinciuc a fost ales anul acesta presedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR), filiala Bucuresti. Interviul de fata atinge probleme de maxima importanta legate de statutul arhitectului astazi si de aspectul capitalei unei tari care se pregateste sa se alinieze marilor centre de cultura din Uniunea Europeana. Cat despre raspunsuri, acestea emana tristete si un vag sarcasm.

– Care este statutul arhitectului in Romania anului 2006?
– Daca va referiti la felul in care ne este perceputa profesia, va raspund ca acesta nu s-a schimbat prea mult in bine fata de anul 1998. Suntem considerati prestatori de servicii si platiti ca atare. Desi ni se refuza recunoasterea actului de creatie, societatea cere in cor ca arhitectura sa fie “frumoasa”, evident, dupa gustul ei. Cu alte cuvinte, nu ni se acorda competenta, in schimb suntem condamnati ca unici vinovati.
– Cand a luat fiinta OAR Bucuresti si de ce s-a facut simtita nevoia existentei unei asemenea organizatii nonguvernamentale?
– Infiintata in anul 2001, organizatia se impunea ca girant si protector al exercitarii profesiei de arhitect, devenita liberala, spre deosebire de statutul anterior lui ’89, de functionar la stat. Conditiile s-au modificat si, ca atare, noile reguli ale Legii 184/2001 aveau nevoie de un alt cadru procedural. Idealul de a ne pastra caracterul pur profesional, intr-un domeniu al economiei unde politicul dicteaza directiile si amploarea programelor de investitii, nu a fost intotdeuna usor de atins. A existat si persista tendinta puterii de a folosi Ordinul ca partener de decizie. Asa s-a intamplat cu vechiul proiect al Catedralei Neamului si, mai nou, cu cel al Pietei Revolutiei. Preocuparea noastra trebuie sa se restranga la promovarea calitatii produsului de arhitectura si urbanism.
– In chiar prima pagina de web a OAR Bucuresti, se spune ca aceasta filiala intentioneaza sa devina partenerul tuturor primariilor Capitalei, “invitand toti arhitectii membri ai filialei sa participe cu proiecte pentru zonele preconizate de catre administrativul bucurestean pentru ca, in final, OAR Bucuresti sa devina pionul principal in constructia strategiei urbane a Capitalei”. In ce consta rolul de “pion principal” pe care isi propune sa-l castige Ordinul Arhitectilor?
– In primul rand, trebuie sa spun ca este vorba despre texte pe care am omis sa le actualizam dupa alegerea noii conduceri a filialei. Pozitia fata de primarii este pe cale de a fi reevaluata, intrucat, din 2001 si pana astazi, sperantele pe care si le-au pus arhitectii in administratia locala au fost de cele mai multe ori inselate. Cat despre “pionul principal”, declaratia mi-e teama ca e o exprimare fara acoperire reala. Nici despre “strategia urbana a Capitalei” nu se poate vorbi, pentru ca nu am cunostinta de o astfel de minune. Pagina cu pricina o vom pastra ca memento in arhiva site-ului, pentru a nu mai gresi. Vom fi mai atenti cu frazele sforaitoare. Din cauza exagerarilor, a supraevaluarii rolului pe care il are Ordinul, imaginea arhitectilor in societate este mai degraba sifonata.
– In cadrul Anualei de Arhitectura a Municipiului Bucuresti, editia a III-a, de anul trecut, a avut loc o dezbatere pe tema “Bucuresti, capitala europeana”. Insist asupra acestui punct: are sanse Bucurestiul sa devina capitala europeana a unei tari care in curand va deveni membra UE?
– De la dezbateri la realizare e un pas prea mare ca sa-l putem face dintr-o data. Sa nu ne imbatam cu vorbe! Stim prea bine ca suntem foarte departe nu de o capitala, ci de multe orase europene importante. Sa va dau cateva exemple dintr-un traseu ales la intamplare: M?nchen, K?ln, Rotterdam, Maastricht, Lyon, Barcelona… Am convingerea ca edilii Sibiului vor reusi sa faca din orasul lor o capitala culturala europeana in 2007. Cred ca vom avea ceva de invatat din experienta lor. Nu e suficient ca arhitectii sa proiecteze cateva edificii moderne, care sa pluteasca insa pe imensele balti ale Bucurestiului umilit de neprevazutele ploi de primavara. Nu imaginea ne asigura statutul european, ci tot ce se afla in spatele ei; sa ne ferim de potemkiniade.
– Dar in Bucuresti, in momentul de fata, exista numeroase cladiri cu aspect kitsch. Cum va reusi OAR sa imbunatateasca actul de creatie in domeniul arhitecturii?
– Treptat si numai daca se va renunta la presiunea pietei, exercitata prin dictatura celui care, dand banii, are pretentia sa hotarasca si cum trebuie sa arate arhitectura. Arhitectii se fac vinovati ca cedeaza in fata clientilor, dar nu sunt raspunzatori de mitocania si de prostul-gust al acestora. Nu acuz subprodusele care nu se pot numi arhitectura, ci expresia trista a subculturii din straturile inalte ale nababilor vremii. Le-as aminti celor de azi ca “nababul” Gheorghe Grigore Cantacuzino a oferit ceva Caii Victoriei: Casa cu Lei. Poate ii urmeaza exemplul si cei de azi.
– A avut loc de curand editia 2006 a Anualei de Arhitectura. A relevat ea o imbunatatire a actului creatiei in arhitectura actuala de la noi?
– Lucrarile prezentate in Anuala 2006 pot si ele fi dispuse pe o scara a valorilor; cele bune au fost premiate, dar nu se poate spune ca ele sunt reprezentative pentru arhitectura momentului. Sunt doar cateva exemple fericite intr-o masa imensa de mediocritate. Nu-mi cereti sa ma erijez in judecator. Sunt doar o voce si nu vreau ca opinia mea sa fie asociata pozitiei OAR.
– Domnule presedinte, nu pot sa nu ating si acest aspect: sunteti profesor universitar si, in aceasta calitate, as vrea sa ne spuneti – ne intereseaza opinia dvs. – cum se prezinta invatamantul romanesc de arhitectura in momentul de fata si unde se afla el situat pe plan european?
– In opinia mea, invatamantul se confrunta cu o schimbare de generatii si cu o anevoioasa preluare de stafeta. Nu impartasesc parerea celor de varsta mea care, traind cu convingerea ca experienta este cheia reformelor in invatamant, nu-i crediteaza pe cei ce vin din urma; candva, toti am fost asistenti. Pe de alta parte, suntem in primul an de adaptare la prevederile Cartei de la Bologna. E prematur sa tragem concluzii. Universitatea de Arhitectura si Urbanism din Bucuresti a inceput sa-si construiasca o imagine in esalonul scolilor de elita, cu care are de 15 ani numeroase schimburi de studenti. Castigarea prestigiului sta in puterea studentilor, iar premiile internationale pe care le-au obtinut in ultimii doi ani ne dau sperante. Dependent insa de un buget mult sub nivelul celui european, invatamantul de arhitectura se lauda doar cu performantele varfurilor.