Versiunea completă
Profesii

Sa ne intalnim in afara programului

Sa ne intalnim in afara programului

Valentina Ciocodan · 12 decembrie 2004 · 2 min de citit

Cred ca stiti ca “s-a deschis sezonul” de team building si companiile, indiferent de domeniul in care activeaza, se pregatesc sa desfasoare un asemenea program, pentru profesionalism si know-how contractand firme de consultanta in resurse umane.


Poate v-ati intrebat de ce este necesar un program de team building si de ce acum?


Foarte simplu! Compania, pentru cresterea eficientei pe termen mediu si lung, pune in prim plan motivarea si dezvoltarea personalului. Iar astazi, cand vorbim de personal sau de resursa umana ne gandim la echipa, deoarece obtinerea unor rezultate finale durabile depinde de efortul conjugat al intregii echipe si nu reprezinta simpla cuantificare a eforturilor individuale.


Prin activitatile de team building, jocuri si exercitii personalizate alese impreuna cu firma de consultanta, membrii echipei invata sa inter-relationeze, sa-si asume anumite roluri in cadrul echipei si, mai ales, sa adopte decizii comune si sa le aplice, fara ca responsabilitatea (individuala) sa sufere un proces de diluare. Astfel, se creeaza comportamente specifice, ca de exemplu atitudinea pozitiva, ce este cruciala in imbunatatirea climatului echipei, si se dezvolta o serie intreaga de abilitati, precum comunicarea, empatia, increderea si gestionarea conflictelor intre membrii echipei.


Este important ca fiecare membru al echipei sa participle activ la construirea si dezvoltarea spiritului de echipa in cadrul firmei, deoarece asfel va creste atasamentul fata de grup si fata de companie in ansamblu.

Programul de team building faciliteaza, de asemenea, cunoasterea profunda a membrilor echipei, a abilitatilor si comportamentelor acestora, fapt esential in prevenirea / combaterea conflictelor si alegerea solutiilor optime.


Dupa aceasta prezentare succinta, este de dorit sa stiti ca programul de team building trebuie tratat ca orice alt proiect al companiei. Astfel, se stabilesc obiectivele proiectului, are loc descrierea agendei de eveniment si a activitatilor agreate – “de sala” sau in aer liber, specificandu-se marimea grupului tinta, durata, activitatile implicate, criteriile de evaluare a reusitei. In aceasta etapa, impreuna cu firma de consultanta se stabileste si cine va prelua organizarea propriu-zisa a proiectului: locatie, transport participanti, cazare, karaoke, etc. si se definitiveaza capitolul bugete.


Pentru reusita programului de team building un element important il constituie si atitudinea coordonatorului de proiect in relatia cu membrii echipei si cu reprezentantii companiei de consultanta in resurse umane. Ideal ar fi sa se creeze o viziune comuna pentru ca obiectivele propuse in termeni de team building sa fie atinse.


In final, este recomandabil ca perioada aleasa pentru desfasurarea programului de team building sa se situeze in ultimul trimestru al anului pentru a se amplifica intensitatea functiei manageriale de antrenare. Pentru ca rezultatele programului sa fie durabile, iar suflul nou adus in echipa si, implicit, in companie sa fie cel asteptat este vital sa se intensifice relatia dintre echipa si management printr-un feedback de calitate.

Citește și