Sabia cu microfon

Pana acum, in proza noastra de dupa 1989 dominau in linii mari trei tendinte. Una a realismului apocaliptic, al subteranelor (ca mediu, limbaj, parabola), a argoticului putred si disolutiv, cu situatii epice la limita grotescului, lugubru cu mistica si deriziunea (Daniel Banulescu, Radu Aldulescu, Dan Stanca, Caius Dobrescu). O alta a explorarii “copilului alchimic din noi, a deplierii biografiei ca lume, self-naratiunea ca ipostaza a Totului (Mircea Cartarescu, Simona Popescu, Ion Manolescu, O. Verdes, Dima Bicleanu, s.a.). In fine, ludicul satiric, socialul fabulos al provinciei in tranzitie, cu microsituatii gogoliene si morala hatru-piezisa (Cornel George Popa, Petre Barbu, Catalin Mihuleac, Lucian Dan Teodorovici, s.a.).
Iata ca, mai nou, proza incepe sa traga la naravurile politice*, sa rupa din prezentul de ultima ora si sa-si bucseasca sertarele cu alegorii transparente si chei potrivite pentru exercitarea cruzimilor justitiare. La putin timp dupa sarcasmul si cinismul dezvaluirilor lui Razvan Popescu din “Purtatorul de cuvant”, un alt scriitor (gazetar si fost ministru interimar la Departamentul Informatiilor Publice intre 1996-1997), Bogdan Teodorescu, om de 40 de ani, profesor de marketing politic si electoral la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative si care conduce in prezent Multimedia Political Communication, scrie un roman de moravuri politice din Romania ultimilor ani.
Se porneste, oarecum parodic, dar si sadic de la o situatie de lezcorectitudine politica, focar de conflicte interetnice: un misterios Batman (iute poreclit Spada), manuitor expert de sabie si justitiar tiganofob, asasineaza in lant indivizi cu rang de bulibasi ai faradelegii. Unul, doi, sapte, unsprezece, spre excitarea publicului majoritar (gata mereu sa aplaude rezolvarea prin violenta a pegrei infractionale, spre mirarea neputincioasa a structurilor si “organelor abilitate” (invariabil surprinse de evenimente, fatalmente subordonate politicului, subteranelor clientelare, s.a.m.d.), spre dinamizarea rivalitatilor dintre ministere, dintre putere si opozitie, dintre presedinte si premier, ca si – mai ales – promptitudinea reactiilor internationale vehemente, care cultiva (uneori cat se poate de contraproductiv) discriminarea pozitiva.
Ghiciti numaidecat ce va sa zica un roman in care, potrivit decriptarilor (exacte, subscriu senin) facute de Tudorel Urian in cronica sa din Romania literara nr. 47/27 nov. – 3 dec. 2002, apar Emil Constantinescu (presedintele), Adrian Sarbu (Andrei Rusu), Stelian Tanase (Florian Nastase), Alina Mungiu (Nicoleta Apetrei), Ion Iliescu (Radu Radulescu), Cornel Nistorescu (Costel Ardeleanu), Cristian Tudor Popescu (Marius Ionescu), Florin Calinescu (Alin Dobrescu), Dan Voiculescu (Bogdan Vasilescu), Corneliu Vadim Tudor (Theodor Varlaam). Le-as adauga pe Horia Alexandrescu (Mircica), Marius Tuca (Marian Preda) si Madalin Voicu (Nenisor Vasile). Subscriu si la verdictul  lui Tudorel Urian: “Este greu de spus daca Spada este un roman politic cu cheie sau (doar) un roman parodic, facut in primul rand pentru a amuza. Cred mai degraba ca autorul nu pariaza in mod explicit pe nici una din cele doua posibile mize. El face mai degraba o demonstratie de forta la nivelul analizei limbajului, reconstituind in jurul unui pretext fictiv, toate tipurile de discurs din viata publica romaneasca”.
Intr-adevar, in asumarea parodica a tipurilor de discurs politic, de la hartuirea diplomatica a reprezentantilor Romaniei in forurile internationale pe motivul asaziselor discriminari rasiale si pana la forfota de aberatii si adevaruri, din spumegoasele pledoarii tip Corneliu Vadim Tudor, Bogdan Teodorescu este magistral. Cititi fie si numai paginile 121-126, 144, 184-185, 190-200 si va veti infiora de spaima si… placere.
Tudorel Urian, vorbind de vecinatatile obtional-stilistice ale autorului, citeaza romanul lui Horia Garbea “Caderea Bastiliei”. Nu il cunosc, dar pot sa-l citez in context pe George Arion cu al sau pseudo-Batman din “Cameleonul”, chit ca acolo sarja parodica era mult mai ingrosata ludic, in vreme ce la Bogdan Teodorescu se simte sub surasul inghetat, exasperarea. “In diversele mafii care opereaza in Bucuresti si prin tara, sunt deja cei mai buni luptatori din SPP, SRI sau politie. Fiecare smecher mai rasarit are consilieri, fosti colonei din politie sau comisari din Garda Financiara, care il invata cum sa ocoleasca legea. Cat despre coruptia din aparat, nici nu-mi dau seama cat de mare e…” spune aici ministrul de Interne. Cum s-ar intreba, intrigata, Efimita: E parodie, nene, e parodie bobocule?!?
*) Bogdan Teodorescu, Spada, Editura Albatros, 341 pag.
         
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar