Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Sacrul/ de Ziarul de duminică

Două lucrări fundamentale de psihologia și istoria religiei publicate în același volum. Primul dintre ele apare în românește pentru a treia oară în ceva mai mult de un deceniu (la Dacia, Humanitas și acum Limes).

Ziarul de Duminica · 3 septembrie 2015 · 2 min de citit

Rudolf Otto

Sacrul. Despre elementul irațional din ideea divinului și despre relația lui cu raționalul.

Despre numinos

Editura Limes

Colecție: Restauratio. Traducere din limba germană – Ioan Milea („Sacrul”), Silvia Irimiea și Ioan Milea („Despre luminos”).

Două lucrări fundamentale de psihologia și istoria religiei publicate în același volum. Primul dintre ele apare în românește pentru a treia oară în ceva mai mult de un deceniu (la Dacia, Humanitas și acum Limes).

„Irumperea sentimentului transcendentului, acapararea noastră de către forța sa și umplerea noastră cu puterile sale se numește, în limbaj religios, HAR – spune Rudolf Otto. Ceea ce vedem pe toate treptele procesului religios nu sunt decât analogii rudimentare ale harului. Iar o adevărată psihologie a religiei și o adevărată istorie a religiilor ar trebui să fie o istorie a harului.”

„Sacrul” a fost publicat în 1917 și a avut un succes mondial. Teolog și istoric al religiilor, Otto abordează problema experienței religioase, modalitățile de manifestare, conținutul și caracteristicile. El descoperă, cum spunea Mircea Eliade, sentimentul de spaimă în fața sacrului. Rudolf Otto plasează sacrul în perspectiva opoziției dintre rațional și irațional.

Întrucât confuziile dintre religios și etic cu privire la semnificațiile termenului de sacru sunt inevitabile, Otto propune un nou cuvânt – numinos (de la numen), greu de definit. Și căruia îi consacră mai multe studii destinate să explice – spune Otto –„elementul numinosului prin exemple luate din experiența religioasă, să-i arate importanța pentru viața religioasă și pentru cultul religios și, pornind de la el, să arunce o lumină asupra celor mai profunde concepte religioase creștine, acelea de păcat, spirit și carne, pierzanie și nevoie de mântuire. Și, într-o confruntare finală cu teoriile naturaliste despre religie, urmează ca, prin exemplul așa-numitului animism, în felul în care îl înțelege Wundt, să încerce a dovedi că, fără premisa numinosului, orice teorie a religiei nu poate decât să eșueze, întrucât, deși prin el nu e dată întreaga esență a religiei, el reprezintă a-priori-ul ei obiectiv, care stă la baza posibilității ei în general și, deci, la baza posibilității unei istorii a evoluției religiei”.

„Despre numinos”, apărut în 1923, cuprinde mai multe studii care completează, prin urmare, scrierea anterioară despre sacru.

Citește și