Sageata lui Zenon

Ne amintim ce spunea Zenon cu privire la sageata ce pleaca din arc: in ipoteza in care timpul nu este ceva continuu, ci o insiruire de “clipe”, de scurte segmente indivizibile, sageata “in zbor” este de fapt o sageata nemiscata, deoarece in fiecare clipa are o anumita pozitie si ocupa un spatiu egal cu ea. Ne mai amintim si ca intentia lui Zenon nu era defel sa nege existenta miscarii, ci doar sa arate dificultatile pe care le intalnim cand gandim aceste continuitati ce sunt spatiul si timpul: cu toate ca vedem fara posibilitate de tagada cum sageata porneste din arc si-si atinge tinta, strabatand distanta ce-l separa pe cel dintai de cea din urma, mintea noastra nu poate sa accepte in acelasi timp ideea ca timpul e discontinuu si pe aceea ca sageata paraseste arcul.

Or; daca privim celebrul Galop al lui Dasy avand in minte rationamentul lui Zenon, nu putem sa nu constatam ca secventa de fotografii publicata sub acest titlu de Muybridge confirma paradoxul. Inversand insa termenii: in timp ce la celebrul Eleat incremenita era sageata gandita, iar cea vazuta era in miscare, la Muybridge vedem o Dasy incremenita, o Dasy care in fiecare clipa are o anumita pozitie si ocupa un spatiu egal cu ea, in vreme ce mintea ne spune ceea ce ochiul nu vede si anume ca Dasy e in miscare, in galop.

Spuneam data trecuta ca reprezentarea pe care lumea o da despre ea insasi gratie minunatului creion (Talbot) pe care omul i l-a pus la dispozitie e mult mai adevarata decat ceea care se formeaza pe sarmana noastra retina. in fotografie, lumea ni se arata asa cum este ea si cum nu am vazut-o niciodata. Ochiul nostru priveste lumea si o vede in miscare, plina de viata. Privind fotografii de genul celor propuse de Eadweard Muybridge vazul si mintea noastra afla cu stupoare “adevarul”: lumea e incremenita, moarta. Pentru Zenon miscarea exista in lume, doar ca nu putea fi gandita. Ceea ne invata fotografia e ca nu are importanta daca putem ori nu gandi miscarea de vreme ce, oricum, miscarea nu exista.

Fotografia ucide: iata ce aflam din Galopul lui Dasy. O stiau deja primii fotografi. O stia deja Hippolyte Bayard, care, in celebrul sau Autoportret din 1840, a gasit cu cale sa se reprezinte mort. Nici nu putea sa procedeze altfel: cele nouazeci de minute cat a trebuit sa stea in fata obiectivului il obligau la imobilitate. Reducerea timpului de expunere la o fractiune de secunda nu a schimbat nimic din datele problemei.