Versiunea completă
Bănci și Asigurări

Salariatii BCR vor putea cumpara actiuni din decembrie

Etapa a doua a privatizarii celei mai mari banci romanesti - Banca Comerciala Romana - respectiv vanzarea prin negociere directa a unui pachet de 8% din actiuni catre salariatii bancii va demara la inceputul lunii decembrie, fiind estimata a se incheia in 30 de zile

Ionela Nuta · 28 septembrie 2003 · 3 min de citit





Etapa a doua a privatizarii celei mai mari banci romanesti – Banca Comerciala Romana – respectiv vanzarea prin negociere directa a unui pachet de 8% din actiuni catre salariatii bancii va demara la inceputul lunii decembrie, fiind estimata a se incheia in 30 de zile. Pretul minim pe care il vor plati salariatii si pensionarii BCR nu poate fi mai mic decat valoarea nominala a unei actiuni BCR, respectiv 10.000 de lei.



Prima etapa va fi finalizata pe 6 noiembrie cand va fi semnat efectiv contractul de vanzare-cumparare a unui pachet de 25% din actiunuile BCR catre BERD si IFC, urmand ca procesul de privatizare al celei mai mari banci sa fie finalizat pana la sfarsitul anului 2006. Pana atunci insa se va incerca identificarea unui investitor strategic puturnic care sa participe la aceasta operatiune, dupa cum a afirmat vineri presedintele Autoritatii pentru Privatizare, Ovidiu Musetescu.



El a precizat ca aceasta strategie a fost discutata atat cu reprezentantii Fondului Monetar International, cat si cu cei ai Bancii Mondiale.



“O banca nu este un chiosc si trebuie sa gasim un investitor strategic potrivit”, a spus Musetescu.



Ovidiu Musetescu si Todd Robinson, director al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, au parafat, vineri, la Palatul Victoria, Memorandumul privind vanzarea catre BERD si IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale) a unui pachet de 25% plus doua actiuni din capitalul BCR.



Valoarea tranzactiei se ridica la 222 milioane dolari, statul urmand sa incaseze si dividendele aferente anului 2003 ale BCR.



Contractul cu cele doua institutii internationale prevede doua clauze de rascumparare. APAPS poate solicita rascumpararea in cazul identificarii unui investitor strategic, iar BERD si IFC pot avea aceeasi optiune dupa un termen de trei ani.



“Intentionam sa sustinem privatizarea integrala a BCR”, a spus Todd Robinson, precizand ca BERD va avea un reprezentant in Consiliul de Administratie al bancii.



Capitalul social al bancii se ridica la 7.924 de miliarde de lei (aproximativ 226 milioane euro) si este impartit in 792.488.750 actiuni a cate 10.000 de lei fiecare. La o valoare de 225 de milioane de dolari pentru 25% din actiuni, pretul pe actiune platit de BERD si IFC se situeaza la 1,13 dolari, peste 38.000 de lei.



Vanzarea a 25% din actiunile BCR reprezinta una dintre conditiile pentru finalizarea acordului cu Fondul Monetar International.



Potrivit strategiei, obiectivul final este ca un pachet reprezentand cel putin 51% din capitalul social total al BCR sa fie vandut unui investitor strategic, institutie financiar-bancara internationala reputata sau catre un grup de investitori strategici din care sa faca parte cel putin o institutie financiar-bancara internationala de renume.



Pretul minim de vanzare pentru o actiune din pachetul majoritar de actiuni nu va putea fi mai mic decat cel platit pentru rascumpararea totala sau partiala a actiunilor vandute catre BERD si IFC.



Strategia de privatizare a fost modificata dupa ce anul trecut APAPS a inregistrat doua esecuri in incercarea de a atrage investitori strategici. Fiind o conditie in acordul cu FMI, autoritatile au decis sa inceapa procesul de privatizare prin cresterea cotei destinate BERD si IFC de la 10% la 25%.



BCR este cea mai mare banca romaneasca, cu o cota de piata dupa activele detinute la sfarsitul lui iunie de 31,5%. La 30 iunie 2003 banca a raportat un profit net de 75 milioane de dolari, iar pentru intre anul se spera atingerea unui nivel in jur de 70 milioane de dolari.

Citește și