Versiunea completă
Prima pagina

Salarii si tarife mai mari la metrou

Salariile celor 6.150 de angajati ai metroului bucurestean vor fi majorate substantial, dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, liderul sindical Ion Radoi a amenintat cu declansarea unei greve de avertisment pe 8 noiembrie, urmata de greva generala incepand cu 13 ale lunii

Adrian Barbulescu · 29 octombrie 2000 · 1 min de citit

Salariile celor 6.150 de angajati ai metroului bucurestean vor fi majorate substantial, dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, liderul sindical Ion Radoi a amenintat cu declansarea unei greve de avertisment pe 8 noiembrie, urmata de greva generala incepand cu 13 ale lunii.

“Vineri dupa amiaza am semnat actul aditional la contractul colectiv de munca, prin care se acorda o majorare salariala substantiala”, a declarat Ziarului Financiar directorul general al societatii Metrorex, Gheorghe Udriste. El a refuzat insa sa dea detalii despre cele convenite cu sindicalistii. “Majorarea se va face in limita fondului de salarii existent”, a spus el.

La randul lui, Radoi nu a spus decat ca procentul cu care vor creste salariile “depaseste inflatia prognozata pana la sfarsitul anului” (adica peste 40% – n.red.) si ca de la 1 ianuarie angajatii metroului vor primi bonuri de masa. In conditiile specifice de munca, salariul mediu brut la Metrorex va depasi 3 mil. lei, fata de 2,2 mil. in prezent.

Pe de alta parte, Metrorex a majorat de ieri tarifele de calatorie. Astfel, bucurestenii platesc 8.000 lei pentru o cartela cu doua calatorii (fata de 7.000 lei in prezent), 35.000 de lei pentru o cartela cu zece calatorii, iar un abonament lunar costa 110.000 lei. Potrivit aprobarii Oficiului Concurentei, pretul cartelei cu valabilitate de o zi a ramas neschimbat, respectiv 15.000 lei. Tariful unei calatorii cu mijloacele de transport de suprafata creste de azi de la 3.500 la 4.000 lei.

Citește și