Versiunea completă
Profesii

Salariile bancherilor au crescut cu 6% în septembrie

Salariul mediu net al angajaților din bănci a crescut cu 6,2% față de luna august și cu 9% față de anul trecut, ajungând la o valoare medie de 3.524 de lei (840 euro), potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.

Adelina Mihai · 4 noiembrie 2010 · 1 min de citit

Salariul mediu net al angajaților din bănci a crescut cu 6,2% față de luna august și cu 9% față de anul trecut, ajungând la o valoare medie de 3.524 de lei (840 euro), potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.

Bancherii sunt printre cei mai bine plătiți salariați din economie, veniturile lor fiind de peste 2,5 ori mai mari decât valoarea salariului mediu pe economie (care a ajuns la 320 de euro în luna septembire).

Angajații din bănci au avut, în medie, salarii cu 3% mai mari în acest an, potrivit studiului salarial PayWell realizat de compania de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers (PwC).

Salariile angajaților din companiile private au crescut anul acesta, în medie, cu 4,3%, însă angajații nu au resimțit majorările salariale în puterea reală de cumpărare, întrucât inflația de peste 7% indică de fapt o creștere negativă. Anul trecut, salariile bancherilor au crescut cu 5,3% în 2009, potrivit studiului PwC.

Citește și