Salariul minim, sindicatele, patronatele si FMI
Salariul minim, sindicatele, patronatele si FMI
Recomandarea Fondului Monetar International privind o politica salariala prudenta si mentinerea salariului minim pe economie la valoarea actuala de 2,8 milioane de lei a
creat confuzie in randul partenerilor sociali care tocmai negociau o crestere a acestuia pana la trei milioane de lei. Ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu, spune ca aceasta restrictie se va aplica doar sectorului bugetar si companiilor de stat.
“In toata zona bugetara si a companiilor de stat, salariul minim ramane la 2,8 milioane de lei. Sigur ca in alte ramuri industriale, intelegerea dintre angajat si patron este suverana, insa guvernul nu va adopta nici o hotarare de majorare a salariului minim la nivelul intregii economii”, a declarat pentru Ziarul Financiar Mihai Tanasescu.
Confederatiile sindicale si cele patronale convenisera saptamana trecuta, in principiu, asupra unui salariu minim de trei milioane de lei, prin contractul colectiv de munca la nivel national (CCMN). Sorin Stan, secretarul general al CNSLR-Fratia, a declarat, ca patru confederatii sindicale au acceptat un salariu minim de trei milioane lei, in timp ce a cincea – “Cartel Alfa” – isi mentine cererea ca acesta sa fie de 3,2 milioane de lei.
Potrivit Stan, decizia de stabilire, prin CCMN, a nivelului salariului minim apartine exclusiv partenerilor sociali, in calitate de parti in negociere. “Chiar daca Guvernul tine cont de recomandarile FMI privind o politica salariala prudenta care sa implice si mentinerea salariului minim la 2,8 milioane de lei, ele nu pot fi aplicate in zonele in care activeaza patronii semnatari ai CCMN, sustine liderul sindical.
Potrivit articolului 11 din Legea 130/1996, “clauzele contractelor colective de munca produc efecte (…) pentru toti salariatii incadrati in toate unitatile din tara”. Legea prevede ca, in sectorul bugetar insa, negocierea salariilor este posibila doar la nivelul unor unitati sau departamente, nu si pe ansamblu.
Potrivit sindicatelor, practic, cerintele FMI privind politica salariala restrictiva si salariul minim nu pot fi aplicate tuturor angajatilor din economie. Drept urmare, in cazul in care Guvernul ar tine cont de recomandarile FMI, salariul minim de 2,8 milioane de lei ar fi aplicabil doar bugetarilor.
Pe de alta parte, intre sindicatele si patronatele care negociaza CCMN exista o disensiune in ce priveste data de intrare in vigoare a inaelegerii si, implicit, de majorare a salariului minim.
“Partea patronala a sustinut aplicarea contractului colectiv de munca incepand cu 1 iulie 2004, in timp ce reprezentantii confederatiilor sindicale au sustinut aplicarea, potrivit legii, adica de la data inregistrarii sale”, a declarat Ovidiu Jurca, vicepresedintele Blocului National Sindical (BNS), citat de Mediafax. Potrivit lui Sorin Stan, contractul colectiv de munca la nivel national va intra in vigoare de la data inregistrarii sale.
Sindicatele si patronatele negociaza de mai multe saptamani nivelul salariului minim, iar, la un moment dat, diferenta de opinii privind valoarea salariului minim a dus la blocarea negocierilor. Conform legii, blocarea negocierilor contractului colectiv permite declansarea unui conflict de munca in cursul caruia este permisa intrarea in greva generala. In aceste conditii, ministrul Marian Sarbu a mediat intalnirea sindicate-patronate. Potrivit legii, contractul colectiv la nivel national include clauzele minime obligatorii de la care porneste negocierea contractelor la nivel de ramura, grup de unitati, unitati si, respectiv, a contractelor individuale de munca. Practic, nici un angajat prin contract individual de munca nu poate beneficia de mai putine drepturi sunt prevazute in contractul colectiv de munca la nivel national.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026