Samaritenii cei răi – (I)/ de Ha-Jonn Chang

Japonezii leneși și germanii hoți

Până acum, am arătat cât de dificil este să definești culturile și să le înțelegi complexitățile, fără a mai pune la socoteală identificarea unui tip de cultură ideal pentru dezvoltarea economică. Dar, dacă definirea culturii este dificilă, încercarea de a explica un alt lucru (să spunem, dezvoltarea economică) în termenii culturii pare a fi un exercițiu care se lovește de și mai multe probleme. Nu spunem toate acestea pentru a nega faptul că modul diferit de a se comporta al oamenilor nu are o influență asupra dezvoltării economice. Dar ideea este că purtarea oamenilor nu este determinată de cultură. Mai mult, culturile se schimbă; prin urmare, este greșit să tratezi cultura ca implacabilă, așa cum o fac mulți culturaliști. Pentru a înțelege acest lucru, să ne întoarcem pentru o clipă la acele povești incredibile despre japonezii cei leneși și germanii cei hoți.

Unul dintre motivele pentru care cultura japoneză sau cea germană arătau în trecut atât de rău pentru dezvoltarea economică este acela că observatorii din țările mai bogate aveau tendința de a dezvolta unele prejudecăți împotriva străinilor (în special în privința străinilor sărăci). Dar exista, de asemenea, un element de adevăr la baza acestei interpretări greșite, din cauza faptului că țările bogate sunt organizate foarte diferit față de țările sărace.

Să luăm lenea – caracteristica cel mai des citată referitoare la oamenii din țările sărace. Cei din țările bogate cred în mod obișnuit că țările sărace sunt sărace pentru că oamenii de acolo sunt leneși. Dar multe persoane din țările sărace muncesc, de fapt, zi-lumină, în condiții grele. Ceea ce îi face să pară leneși este adesea absența sentimentului de timp “industrial”. Atunci când muncești cu instrumente sau utilaje rudimentare, nu trebuie să ții o socoteală strictă a timpului. Dacă muncești într-o fabrică automatizată, timpul este esențial. Oamenii din țările bogate interpretează adesea această diferență în abordarea timpului drept lene. Bineînțeles, nu era vorba doar de prejudecăți sau interpretări greșite. Germanii de la începutul secolului al XIX-lea și japonezii de la începutul secolului XX erau, în general, mai puțin organizați, raționali, disciplinați etc. decât cetățenii din țările de succes din acea perioadă sau decât, să zicem, cetățenii de azi ai Germaniei sau Japoniei. Dar întrebarea este dacă putem descrie cu adevărat originile acestor forme “negative” de comportament drept “culturale”, în sensul că sunt adânc înrădăcinate în credințele, valorile și perspectivele moștenite din generație în generație, fiind, prin urmare, foarte dificil de schimbat, dacă nu chiar imposibil.

Răspunsul meu pe scurt este nu. Să analizăm din nou “lenea”. Este adevărat că există mult mai mulți oameni care “lenevesc” în țările sărace. Dar oare acest lucru se întâmplă din cauză că preferă să trândăvească ca urmare a culturii lor, în loc să muncească din greu? De obicei, nu. În principal, acest lucru se întâmplă deoarece țările sărace au foarte mulți șomeri sau foarte mulți oameni angajați la o capacitate redusă (respectiv, oameni care au un loc de muncă, dar nu au suficient de mult de lucru pentru fi ocupați în permanență). Acesta este mai mult rezultatul condițiilor economice decât al culturii. Faptul că imigranții din țările sărace, cu o cultură “leneșă”, muncesc mult mai mult decât localnicii atunci când se mută în țările bogate demonstrează acest lucru.

Cât despre caracterul “necinstit” al germanilor, o opinie atât de răspândită la acea dată, atunci când o țară este săracă, oamenii recurg adesea la mijloace imorale sau chiar ilegale de a-și susține existența. Sărăcia înseamnă și o aplicare slabă a legii, ceea ce permite oamenilor să scape cu un comportament ilegal și face “încălcarea legii” mai acceptabilă din punct de vedere “cultural”.

Din volumul în pregătire la Editura Polirom