Samsung a lansat primul telefon cu camera de 7 megapixeli
Samsung a lansat primul telefon cu camera de 7 megapixeli
Producatorul sud-coreean Samsung Electronics a prezentat primul telefon mobil din lume cu camera digitala de 7 megapixeli (n.r. – care realizeaza imagini compuse din 7 milioane de puncte sau pixeli), ieri la targul international CeBIT, aceasta inovatie fiind o amenintare directa pentru producatorii de camere digitale, comenteaza presa internationala.
Samsung a accelerat procesul de cercetare pentru fabricarea telefoanelor mobile cu functii avansate, precum jocuri, muzica si filme, si a lansat primul telefon cu camera de 5 megapixeli in luna octombrie. Insa, desi principalii producatori de camere digitale, precum Canon si Sony, vor privi noul model de telefon ca pe o amenintare directa, popularitatea acestuia se va stabili in functie de cat de sporita va fi calitatea imaginilor, comparativ cu modelele existente deja pe piata, spun specialistii. In prezent, majoritatea utilizatorilor sunt de acord ca o camera de 3 sau 4 megapixeli este suficienta pentru a realiza fotografii de o calitate rezonabila, spun analistii.
Noul telefon Samsung, care se numeste SCH-V770, contine si un MP3 player si o aplicatie de citire a datelor de pe cartile de vizita. Telefonul va fi lansat pe piata in prima jumatate a anului, insa pretul nu a fost deocamdata stabilit, au declarat oficiali ai companiei producatoare.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026