Versiunea completă
Business Hi-Tech

Samsung va lansa Galaxy S IV în Statele Unite. Ce specificații va avea terminalul aflat în competiție cu iPhone

Compania sud-coreeană Samsung va lansa Galaxy S IV pe 14 martie, la New York, mutând pe terenul Apple războiul pentru supremație pe piața smartphone-urilor.

Marius Oncu - Mediafax · 25 februarie 2013 · 1 min de citit

Compania sud-coreeană Samsung va lansa Galaxy S IV pe 14 martie, la New York, mutând pe terenul Apple războiul pentru supremație pe piața smartphone-urilor.

Decizia a fost luată după ce Samsung a primit multe solicitări de la operatorii de telefonie mobilă din SUA, potrivit CNBC.

Galaxy S IV va intensifica concurența pe piața din SUA.

Lansarea va fi prima din SUA pentru un model Galaxy în ultimii trei ani, a declarat un purtător de cuvânt, și vine în contextul unei ofensive publicitare a companiei pe piața americană, inclusiv prin ironii la adresa fanilor Apple.

“Am prezentat Galaxy S III la Londra anul trecut, iar de această dată am schimbat locația (…), întrucât am fost bombardați cu cereri de la operatorii telecom americani pentru prezentarea Galaxy S IV în SUA”, a declarat șeful diviziei de dispozitive mobile a Samsung, JK Shin, pentru portalul Edaily.

Noul model Galaxy S va fi echipat cu un ecran cu rezoluție mai ridicată și cu cameră mai bună comparativ cu predecesorul, precum și cu un procesor quad-core mai rapid, potrivit informațiilor din presă.

Samsung a prezentat primul Galaxy S în 2010 în SUA, urmat de Galaxy S II în Spania în 2011 și Galaxy S III în Marea Britanie anul trecut.

Citește și