SAP Romania contamineaza cu eficienta germana Electrica, RATB si RADET
SAP Romania contamineaza cu eficienta germana Electrica, RATB si RADET
Cam in ce stadiu se afla e-business-ul in Romania, fata de tarile vestice? Liviu Cotora, director general al SAP Romania, spune ca ne gasim exact in situatia automobilelor Ford la inceputul secolului trecut in Europa.
Cand a sosit primul automobil la Paris, 10.000 de oameni bogati au inteles repede avantajele unui Ford fata de un cal. A aparut insa o problema: exista o singura statie de benzina in centrul Parisului , astfel incat oriunde te duceai trebuia sa te intorci in centru sa alimentezi.
Cand au aparut petrolistii care au pus pompe pe sosele, iar sosele au fost pietruite, vanzarile de automobile au explodat, iar pretul lor a scazut.
SAP Romania isi propune pentru acest an o cifra de afaceri de peste sapte milioane de euro, dubla fata de 2000, spune Liviu Cotora.
Acest salt al afacerilor se bazeaza pe dezvoltarea in continuare a proiectelor pilot de management electronic derulate in ultimii ani, in principal in domeniile sanatatii, transportului si electricitatii.
“Proiectul din domeniul sanatatii, finantat de Banca Mondiala cu 17 milioane de dolari, a fost castigat de compania noastra in urma cu patru ani la o licitatie internationala, spune Cotora.
Vrem ca prin acest proiect sa aducem sistemul sanitar romanesc la un nivel de costuri si de eficienta a gestiunii echivalent cu cele mai avansate sisteme de acest fel din statele europene, precum Germania sau Austria.”
Este de notorietate faptul ca asigurarile de sanatate autohtone sufera de lipsa cronica de bani, iar modelul de gestiune a resurselor propus de SAP este o solutie ca banii putini sa fie cheltuiti cu maxima eficienta.
“Acesta este un proiect fara echivalent in Romania. Intentionam sa il extindem in acest an la 34 de spitale”, afirma Liviu Cotora.
In domeniul marilor companii de stat, SAP Romania a introdus anul trecut la filiala Galati a Societatii Electrica primul sistem performant de gestiune financiara si contabila in domeniul energetic autohton.
Proiectul a fost extins apoi la Braila si Focsani. In acest an, programul SAP va cuceri intreaga structura a electricitatii din Romania.
SAP isi va pune amprenta eficientei si in managementul transportului urban din Bucuresti. ” In acest an, vom extinde proiectul nostru de la RATB, inceput anul trecut, la nivelul tuturor depourilor, in numar de circa 30, astfel incat in urmatoarele 12 luni, societatea sa reuseasca sa ruleze un sistem de gestiune financiara, de productie si reparatii la un nivel asemanator cu cele mai avansate societati de transport din lume, afirma directorul general Cotora.
In plus, solutia oferita de noi permite RATB ca in cateva luni sa realizeze toate aprovizionarile si vanzarile direct pe Internet.”
SAP Romania a inceput la sfarsitul anului trecut si colaborarea cu RADET, program care va permite monitorizarea exacta a tot ce inseamna cheltuieli si venituri. “Vrem ca fiecare litru de apa sa fie perfect urmarit atat pe parte financiara cat si pe parte de productie sau de livrare, pentru a se cunoaste toate aspectele care concura la stabilirea costului sau”, explica Liviu Cotora.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026