Șapte economii care vă pot ruina
Stilul de viață frugal a devenit un fel de mantră de când a început criza, deși mulți români sunt economi de când se știu. Însă nu toate sfaturile despre cum să economisești bani sunt bune de urmat. Să iei masa acasă și nu oraș sau să îți faci singur cafeaua în locul celei din cafenea sunt modalități rapide de a economisi câteva zeci de lei pe săptămână, dar există și economii care ar putea să te…
Stilul de viață frugal a devenit un fel de mantră de când a început criza, deși mulți români sunt economi de când se știu. Însă nu toate sfaturile despre cum să economisești bani sunt bune de urmat. Să iei masa acasă și nu oraș sau să îți faci singur cafeaua în locul celei din cafenea sunt modalități rapide de a economisi câteva zeci de lei pe săptămână, dar există și economii care ar putea să te coste mai mult decât îți dai seama.
Anularea poliței de asigurare
Înainte de a anula polița de asigurare, trebuie să te gândești bine la consecințe. Un accident sau un apartament inundat ar putea să te coste mai mult decât banii pe care i-ai economisi prin neplata unei asigurări de sănătate sau a casei.
Shopping-ul doar pentru că sunt reduceri
Cumpărătorii economi trăiesc din reduceri și din cupoane de discount, dar nu trebuie să te lași dus de sezonul de reduceri pentru că există un risc foarte mare de a cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.
Condusul pe distanțe mari pentru un discounter
Uneori nu vezi pădurea din cauza copacilor. Să conduci kilometri în plus pentru a ajunge la un magazin cu prețuri mici, nu îți aduce nici un beneficiu pentru că banii economisiți la cumpărături sunt cheltuiți apoi la pompa de benzină. Plus că nici mașina nu va arăta atât de bine după ce ai condus-o pe distanțe mari sau prin traficul din oraș.
Anularea reviziei tehnice a mașinii
Revizia tehnică a mașinii este o cheltuială pe care mulți oameni ar prefera să nu o facă, dar lipsa unei revizii constante a mașinii ar putea să coste sute sau chiar mii de lei atunci când mașina chiar nu mai pornește.
Anularea controalelor regulate la medic
La fel ca mașina, corpul tău, dinții și ochii au nevoie de controale constante. Deși multora nu le plac controalele stomatologice, vizitele de prevenție te post salva de cheltuieli mari mai târziu.
Cumpărarea de produse ieftine
Hainele ieftine, pantofii ieftini, calculatoarele sau electronicele ieftine sunt peste tot de cumpărat, dar dacă ai ajuns să le înlocuiești des ai putea risca să cheltuiești mai mulți bani decât dacă ți-ai fi luat un lucru de calitate din start. O decizie mai bună este să cauți produse de calitate aflate la reduceri.
Să trăiești fără cash
Dacă încerci să economisești bani prin menținerea unei mici cantități de cash în portofel, te-ai putea trezi că plătești fără cumpătare cu cardul. Mai mult, băncile taxează cu comisioane mari retragerile de la ATM-uri făcute cu carduri emise de băncile concurente.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026