Șapte mituri despre România. Ce calități și defecte cred românii că au
„Ca o consolare pentru faptul că suntem lipsiți, în general, de seriozitate, de acribie, de mândria lucrului bine făcut, sau dintr-o profundă frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama căreia românul tinde să-și pună eșecurile“, s-au născut aceste mituri despre România, consideră Catrinel Pleșu, directorul Centrului Național al Cărții.
“Ca o consolare pentru faptul că suntem lipsiți, în general, de
seriozitate, de acribie, de mândria lucrului bine făcut, sau
dintr-o profundă frustrare, ca o justificare pentru lipsa de
pragmatism pe seama căreia românul tinde să-și pună eșecurile”,
s-au născut aceste mituri despre România, consideră Catrinel Pleșu,
directorul Centrului Național al Cărții.
Catrinel Pleșu pleacă în aceste aprecieri de la sintagma “românul
s-a născut poet”, ca fiind printre cel mai des folosite mituri
dintre cele pe care BUSINESS Magazin și-a propus să le dezbată.
Până la urmă, nu e nimic rău în a fi poet și chiar n-ar fi nimic
rău în a fi grânarul Europei. Problema apare atunci când vorba în
cauză își pierde esența și devine un fel de proverb, o vorbă de duh
spusă ca să umple o conversație sau ca să scuze o greșeală. Așadar,
ne reprezintă, ne onorează sau ne acuză faptul că românii se
consideră frumoși, inteligenți, ospitalieri? Sunt în România cele
mai frumoase femei din lume și cei mai buni croitori și ingineri
software? Până la urmă, fiecare popor are părerile lui, mai mult
sau mai puțin măgulitoare, la adresa cetățenilor săi. Fiecare nație
consideră că are cele mai frumoase femei și fiecare popor vorbește
despre plăcerea de a primi oaspeți.
În valoare absolută, cele mai multe dintre aceste ziceri despre
România sunt adevărate – românii sunt plăcuți la înfățișare, scriu
poezie, omenesc oaspeții și așa mai departe, dar totul e în regulă
atât timp cât nu ne comparăm cu alții, după cum spune Paul
Mărășoiu, unul dintre analiștii intervievați pentru acest articol:
“De ce credem că am fi noi mai ospitalieri decât japonezii,
croații, marocanii sau eschimoșii? Fiecare dintre noi, ca indivizi
sau ca națiune, avem propria proiecție a imaginii despre noi
înșine. Important este ca aceeași percepție să o aibă și cei din
exterior, esențial este ca evaluarea acestora să fie similară celei
la care noi ne raportăm mental. În general noi, ca români, avem
tendința de a ne asuma merite care nu ne aparțin în mod direct
și ne vedem mai frumoși, mai isteți nativ, mai înzestrați de mama
natură, dar niciodată mai punctuali, mai serioși, mai
conștiincioși”.
Odată ieșiți “în lume”, calitățile pe care și le atribuie românii
devin în mare parte cu adevărat mituri. Adică, așa cum spune
DEX-ul, “povestire de origine populară, cu conținut fabulos, care
explică în mod alegoric originea lumii, fenomenele naturii și viața
socială”.
România, grânarul Europei
Caracterizarea României drept grânar al Europei se trage,
potrivit profesorului Ioan Nicolae Alecu din cadrul Universității
de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București,
“de la o întâmplare din 1938”.
În acel an, povestește Alecu, s-a produs o criză mondială a
grâului, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, iar
România a făcut atunci cel mai mare export de grâu din istoria sa
de până atunci: peste trei milioane de tone de grâu.
“Problema a fost însă că a fost exploatat aproape tot grâul, iar
țara s-a confruntat cu o criză a pâinii”, spune Alecu. Nici măcar
acest efort nu poate fi suficient pentru a sta la baza mitului de
“grânar al Europei”, pentru că în 1938 producția medie la hectar a
fost de 700 kg de grâu, iar vecinii bulgari au obținut o cantitate
dublă (1.440 kg). “Ei au fost însă mai raționali și nu și-au
exportat toată pâinea”, spune profesorul.
“În acest moment nu numai că România nu are nicio șansă să devină
grânarul Europei, dar agricultura este sortită pieirii”, susține
Ioan Niculae, președintele InterAgro și unul dintre cei mai mari
proprietari de teren din România. În prezent, domeniul agricol din
România este puternic fragmentat: 1,1 milioane de proprietari dețin
9,65 milioane de hectare de teren arabil, în jur de 900.000 de
fermieri deținând circa două milioane de hectare și având
proprietăți mici, majoritatea lucrate cu metode depășite, în mod
ineficient.
Românii sunt inteligenți
Ultimii cinci ani au adus peste un milion de absolvenți de
facultate. 2.500 de tineri studiază la cele mai prestigioase
universități din SUA. 97,6% dintre românii adulți sunt alfabetizați
și participăm anual la cel puțin 15 concursuri internaționale pe
discipline, atât la seniori, cât și la juniori, cu loturi care
însumează 90-100 de elevi. 90% dintre aceștia se întorc acasă cu
medalii. Sunt date brute, dar care, la o primă vedere, ar trebui să
confirme o idee măgulitoare care a circulat de-a lungul timpului
despre România – acela că ar fi locuită de oameni inteligenți, cu
abilități intelectuale superioare altor nații. Partea mai puțin
bună este că puțini dintre cei plecați în străinătate vor să se mai
întoarcă în țară. Mai mult decât atât, nici angajatorii români nu
sunt foarte activi în a-i atrage înapoi acasă, în condițiile în
care toți spun că îi interesează mai degrabă experiența practică
decât pregătirea teoretică temeinică. Pe de altă parte, angajatorii
din străinătate importă cu plăcere “mințile” românilor, cel mai
adesea derulând campanii ample de recrutare, în special în rândul
medicilor, inginerilor și programatorilor IT. Asta și pentru că,
dincolo de inteligență, românii mai au un atu pe care străinii îl
caută atunci când fac angajări: capacitatea mare, dezvoltată în
secole, de adaptare la mediu.
Românul este ospitalier
Cuvântul “ospitalier” vine din franceză și se referă la un
individ “care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor
cu oaspeții” sau la o casă, un oraș, o țară “în care ești bine
primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate”.
“Românii sunt ospitalieri când primesc oaspeți acasă, iar această
trăsătură este relevată ca una dintre valorile și reperele vieții
rurale și mai puțin ca una ale mediului urban. Iar în contextul în
care România este țara cu cea mai mare comunitate rurală a Europei,
am putea spune că suntem un popor extrem de ospitalier, dar doar la
nivelul contactelor individuale și ale familiei”, explică Paul
Mărășoiu, președinte al firmei de consultanță în domeniul
ospitalității Peacock Hotels.
Românii nu se pot servi deocamdată de ospitalitatea lor pentru a
face afaceri – așa cum fac portughezii, elvețienii, indienii sau
suedezii, cetățeni considerați de către mai multe clasamente cei
mai primitori din lume.
Tourism Review plasează România în topul celor mai ieftine zece
țări din Europa (alături de Bulgaria, Macedonia, Albania și
Polonia), apreciind că țara noastră este un loc frumos de
pelerinaj, “unde poți dormi ieftin în casele oamenilor, care îți
dau mâncare organică la preț redus și te lasă să bei cât poți apă
proaspătă din fântână și se bucură că îți place vinul lor făcut în
casă”. Mărășoiu este unul dintre puținii consultanți din piața
hotelieră care s-a identificat încă de la început cu industria
ospitalității, traducând asta prin faptul că se ocupa atât de piața
hotelieră, dar și de piața de evenimente, de organizarea de
incentives, de dezvoltarea turismului rural. Dezvoltarea
ospitalității ca industrie a însemnat tocmai extrapolarea
ospitalității românilor, crede Mărășoiu, deoarece românii au
“capacitatea de a se comporta normal, de a comunica fluent și de a
dezvolta și menține relații umane”. Ospitalitatea ca industrie nu
s-a dezvoltat însă chiar atât de bine în România și din cauza
faptului că țara nu a atras tradițional decât puțini turiști
străini, iar turismul intern și-a pierdut din avânt mai ales odată
cu boom-ul economic, care a trimis românii în concediu afară. –
Românul s-a născut poet
Vorba că “românul s-a născut poet” îi aparține lui Vasile Alecsandri și marchează, neoficial, apariția unor generații de scriitori care au construit literatura românească. Tendința de recunoaștere a scriitorilor români este în creștere, apreciază unanim scriitorii și criticii intervievați de BUSINESS Magazin, și asta din mai multe motive. Unul ar fi primul Premiu Nobel pentru Literatură câștigat de un scriitor român – anul trecut, de Herta Müller (foto). Până la urmă, cu greu se pot găsi instrumente de măsurare a talentului unui popor, iar premiul Nobel poate fi sau nu un criteriu, după cum spune criticul literar Alex Goldiș. “Nu, nu cred că românii sunt mai talentați, dar cred că sunt la fel de talentați ca alte popoare care și-au creat o literatură scrisă destul de târziu și care au avut nevoie de apariția unui mare poet pentru a-și fixa limba literară”, crede Matei Vișniec, unul dintre cei mai importanți dramaturgi contemporani. Vișniec este stabilit în Franța și scrie în special în limba franceză, făcând parte dintr-o elită a scriitorilor români care trăiesc și creează în afara țării, de cele mai multe ori în altă limbă decât româna. În România nu există scriitori cu carte de muncă, iar în Uniunea Scriitorilor sunt acum 2.400 de membri activi, care trimit anual la Uniune cam 300 de volume originale pentru premii. Numărul de scrieri (între care predomină poezia) e “normal” pentru populația României, consideră Horia Gârbea, președintele Asociației Scriitorilor din București, filială a Uniunii Scriitorilor, însă numărul de amatori în continuă creștere ar putea spune și altceva despre viitorul literar al României. În plus, internetul devine un concurent serios în exprimarea poetică.
Româncele, cele mai frumoase
“Fetele din România au grijă de felul în care arată, uneori cu prea
multă atenție. Încă de tinere, sunt preocupate de aspectul fizic și
merg în saloane de înfrumusețare”, scrie Peter Finch pe unul din
blogurile despre femeile din Europa. Totuși, românii se află pe
penultimul loc într-un studiu realizat în 13 țări din Europa de
Sud-Est în funcție de câți bani sunt cheltuiți anual pe produse
cosmetice și de îngrijire personală. Astfel, româncele alocă 32 de
euro anual pentru cosmetice, adică mai puțin de trei euro pe lună,
potrivit unor date furnizate de compania L’Oréal. Ca să vedem cât
sunt de frumoase româncele, am discutat și cu chirurgii esteticieni
pentru a afla cât de des și mai ales cât de complexe sunt
intervențiile pe care le suferă. Doctorul Vâlcu Marek susține că
este dificil să estimăm dacă numărul de operații estetice din
România este mai ridicat decât cel din alte țări, dar, în opinia
sa, 80% dintre românce și-ar face o operație. Dincolo de aceste
păreri, statistica ultimilor zece ani arată că în cadrul
concursului Miss World, la care participă anual cele mai frumoase
femei din țările lumii, România a obținut o singură dată o poziție
importantă, respectiv locul doi în 2006, prin sătmăreanca Ioana
Boitor (foto). În restul edițiilor, țara noastră nu a reușit să
aibă nici măcar o concurentă printre finaliste. “Este normal să-i
sară în ochi străinului femeia din România prin simplul fapt că nu
e obișnuit cu stilul de aici”, conchide sociologul Mircea Kivu,
explicând astfel percepția subiectivă a străinilor, precum Peter
din debutul articolului.
Croitorul Europei
România a fost, la un moment dat, cel mai mare croitor al Europei.
Era anul 2004, iar textiliștii români produceau haine în lohn
pentru aproape toate mărcile celebre din Europa. Nimeni nu era
surprins atunci când pe un costum Armani, Versace sau Hugo Boss
scria “made in Romania”.
Din 2005 însă, exporturile de textile au început să scadă, iar
astăzi România este mai degrabă croitorașul cel viteaz al Europei,
care se străduiește să rămână competitiv, deși a fost de mult
devansat de alte țări în care se produce mai ieftin și care nu au
fost atât de lovite de criză. Eforturile pe care le fac
producătorii locali pentru a recupera terenul pierdut par a fi
vânare de vânt, în condițiile în care supraimpozitarea și
fluctuațiile cursului valutar reprezintă două piedici uriașe, din
acest punct de vedere. “A fost o perioadă în care România a fost un
croitor pentru Europa, însă acum nu mai este cazul. După cum vedem,
tendința care se conturează din ce în ce mai puternic arată că
pentru Europa și pentru tot restul lumii, croitori sunt și vor fi
țările cu foarte mulți locuitori, precum China, pentru că au forță
de muncă ieftină, și țările care sunt producătoare de bumbac și
care, implicit, au țesături mult mai ieftine”, spune Gheorghe
Căescu, directorul general de la Iașitex.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026