Săpunul? O vorbă de dânșii inventată

Citeam odată că actorul Matthew McConaughey (foto), sex-simbol de la Hollywood, nu a mai folosit deodorant de douăzeci de ani…
Pe women.timesonline.co.uk, Katherine Ashenburg publică un fragment din cartea ei de la Profile Books – “Clean: An Unsanitised History of Washing”, prilej de noi revelații în domeniu. Se pare că percepția istorică asupra rutinei igienei cotidiene a diferit substanțial de la o epocă la alta. Astfel, în secolul I, aristocrații romani dedicau îngrijirii corporale minimum două ore pe zi: se spălau, se săpuneau, făceau baie succesiv în mai multe căzi cu apa încălzită la diferite temperaturi, iar, la final, într-o apoteoză onctuoasă, se ungeau cu uleiuri scumpe pe toată suprafața corpului. Dimpotrivă, în secolele XVI-XVIII, la curtea regilor Franței, săpunul era aproape prohibit, iar baia o noțiune aproape necunoscută. Regele Soare folosea, în schimb, parfumuri în exces și se scărpina de păduchi, pe spate, cu o perie cu mâner de aur. Lenjeria, inclusiv cea intimă, nu se spăla nici ea, aristocrații preferând s-o arunce pur și simplu atunci când se murdărea. Dintotdeauna, musulmanii care se respectă își spală cu obstinație, zilnic, organele genitale, obicei care multora dintre europeni le repugnă principial. Milenii mai târziu, gusturile se schimbaseră dramatic. Astfel, anunțând-o pe Josephine că urma să se întoarcă pentru câteva zile la Paris, cu mare chef de rut, tânărul Napoleon îi scria patetic: ” Dacă mă iubești, te rog să nu te mai speli deloc până ne revedem. Mi-e dor de mirosul natural al trupului tău!”. Revenind în contemporaneitate, clasa mijlocie americană nu concepe să nu facă minimum un duș pe zi, iar deodorantul reprezintă o necesitate vitală, aproape un obiect de cult al religiei igienei.
Adesea, însă, între valorile ritualice sau simbolice ale igienei apar confuzii. Dacă, așa cum subliniază și Biblia, între curățenia sufletească și cea trupească legătura este una obligatorie, a te spăla pe mâini precum Pilat din Pont trimite la altceva decât la spălarea picioarelor Mântuitorului de către Maria Magdalena. Iar credința lui Lady Macbeth, după ce l-a convins pe soțul ei să-l ucidă pe Duncan, cum că “Un pic de apă ne va curăța de păcatul nostru” nu are decât valoare strict retorică. Și uite-așa ajungi să-l înțelegi, epidermic, pe actorul din “Cum să scapi de un bărbat în zece zile”…