Saracia e mai mare acolo unde sunt mai multe banci de stat

Statele in care Guvernul detine o pondere ridicata din sectorul bancar se confrunta cu un ritm scazut de crestere economica si un grad mai mare de saracie, comparativ cu tarile care au mai putine banci de stat, se arata intr-un studiu al Bancii Mondiale dat recent publicitatii.

Institutia financiara considera ca autoritatile guvernamentale din tarile in care statul este actionar majoritar la mai multe banci, trebuie sa-si reevalueze activitatea din sectorul financiar.

Potrivit analistilor BM, statele care reduc participatiile guvernamentale in sectorul bancar si faciliteaza accesul bancilor multinationale pe piata financiara locala nu vor avea decat de beneficiat de pe urma unei competitii crescute si majorarii eficientei.

Aceste tari se vor bucura de o volatilitate redusa a pietei financiare, un ritm de crestere mai alert si o reducere a gradului de saracie.

Dar de ce aleg unele state sa detina o buna parte a pietei bancare? In primul rand, sustinatorii controlului statului asupra bancilor afirma ca guvernele aloca mai bine capitalul catre investitiile cu un grad ridicat de profitabilitate.

Pe de alta parte, ei declara ca bancile private ar limita accesul la credite al unor parti importante ale societatii. In fine, dar nu in cele din urma, institutiile cu capital privat sunt mai vulnerabile in cazul unei crize financiare.

Realizatorii studiului contrazic aceste argumente, afirmand ca bancile de stat au o structura mult mai birocratica – fiind bancheri mai slabi, mai ales in statele mai putin dezvoltate.

Banca Mondiala sustine ca proprietatea de stat are tendinta de a reduce competitia, limiteaza accesul la credite si chiar pot provoca adevarate crize.

Cu toate acestea, privatizarea sectorului bancar si acceptarea firmelor financiare straine poate fi complicata, iar eventualele erori vor fi foarte costisitoare.

Analizand experientele pe care le-au avut diverse tari – crize financiare, precum cele din Asia de Est si alte piete emergente – si incertitudinile din sectorul financiar al unor state ca Turcia, BM arata ca “luarea unor decizii adecvate de politica financiara este una dintre provocarile majore ale noului mileniu”.

Crizele financiare nu vor disparea, dar statele pot face ceva in directia diminuarii frecventei si severitatii acestora.

Statele in curs de dezvoltare trebuie sa-si restructureze sectorul bancar si sa adopte standarde internationale, pentru ca organismele de supraveghere sa monitorizeze mai bine piata, reducand astfel riscul.

Deschiderea sistemului financiar pentru bancile straine si privatizarea celor de stat sunt doua variante posibile care trebuie luate in considerare de autoritatile guvernamentale.

Pe de alta parte, guvernele statelor emergente pot mentine sub control strict tranzactiile, pentru a impiedica aparitia unor conflicte de interese sau acte de coruptie.

O alta cale sugerata de BM poate fi indepartarea piedicilor legislative care conduc la diminuarea fluxurilor de investitii directe si finantari insuficiente pentru firmele mici si mijlocii.

Banca analizeaza si investitiile care promit randamente ridicate, ce nu pot fi explicate de ipotezele unei piete de capital eficiente. Jocurile piramidale, de tipul Caritasului romanesc, care promit rentabilitati imposibil de inalte ilustreaza incapacitatea guvernelor de a controla sistemul financiar.

Caritasul s-a prabusit destul de rapid, nu inainte de a ameninta sa depaseasca Produsul Intern Brut al Romaniei, dar nici acum nu este clar in ce erau investite fondurile.