Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Șaradele domnișoarei Murple/ de Elisabeta Lăsconi

Aproape nimic nu ne surprinde când este vorba de Agatha Christie într-atât ne-am obișnuit cu enigmele ei rezolvate impecabil, cu decupajele vieții englezești de la țară. Și totuși, regina prozei detectiviste vine spre cititorii de la noi cu proză scurtă. Au apărut la Editura Rao câteva volume, șase ori poate șapte, care dovedesc că stăpânește la fel de eficient și de riguros povestirea, specie sc…

Elisabeta Lasconi · 27 martie 2014 · 4 min de citit

Aproape nimic nu ne surprinde când este vorba de Agatha Christie într-atât ne-am obișnuit cu enigmele ei rezolvate impecabil, cu decupajele vieții englezești de la țară. Și totuși, regina prozei detectiviste vine spre cititorii de la noi cu proză scurtă. Au apărut la Editura Rao câteva volume, șase ori poate șapte, care dovedesc că stăpânește la fel de eficient și de riguros povestirea, specie scurtă, densă, cu altă organizare și alte principii de construcție, complet diferite de ale romanului.

Cum în urmă cu ani și ani mă încântaseră Zece negri mititei, Crima din Orient Express, Cinci purceluși (ca să le înșir doar pe cele mai cunoscute), m-a tentat să citesc un volum de proză scurtă, curioasă fiind cum reușește să scrie Agatha Christie povestiri detectiviste. Și nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că povestirile au ca personaje pe cei doi detectivi faimoși, Hercule Poirot și Miss Murple, dar cu primele și ultimele cazuri care le-au dat bătaie de cap.

Și am ales 13 probleme, din trei motive: etalează și în titlu și în cuprinsul cărții cifra ce produce spaime (este drept, mai ales în rândul americanilor), cifră supranumită și „duzina diavolului”, și pentru că este ciclu narativ, iar de la Șeherezada și poveștile ei am rămas cu o slăbiciune fără lecuire pentru astfel de formulă. A contat și un detaliu legat de confesiunea autoarei, care a făcut o listă a celor 10 cărți preferate din propria operă și 13 probleme se situa aici pe locul 5 descrisă drept „o culegere bună de povestiri”.

Volumul cuprinde, așadar, 13 cazuri, toate prezentate retrospectiv, nu în desfășurare directă. Viața la țară în stil englezesc și întâlnirile membrilor aceluiași grup, ca și prezența unor investigatori pricepuți între ei îi duc la ideea unui Club de marți, în care să povestească pe rând un caz cunoscut, iar ceilalți să caute, pe baza indiciilor oferite, soluția enigmei. Așadar, o provocare a inteligenței, fiindcă rezolvarea cazului se face pe baza deducțiilor și a spiritului analitic, ca și spiritului de observație.

Clubul de marți reunește persoane din aceeași clasă socială: scriitorul Raymond West, o actriță – Joyce Lemprière, sir Henry Clithering, bătrânul comisar de la Scotland Yard, Pender – pastorul parohiei și Mr. Petherick, notarul. Evocarea misterului propus spre elucidare le dezvăluie personalitățile diferite, tot așa opiniile fiecăruia semnalează un tip de experiență de viață, aruncând câte un fascicul de lumină asupra familiilor și a mediilor din care vin.

Povestirile sunt magistrale, ordonate după același tipar: mica provocare de a relata, istorisirea propriu-zisă urmată de un tur al rezolvărilor propuse de participanți. Între ei, Miss Murple, domnișoară bătrână și ștearsă, găsește soluția, uimindu-i pe toți, în frunte cu un practicant cu experiență al anchetelor poliției. Și o face în mod discret și explicând cu blândețe că a descoperit adevărul pentru că respectivul caz seamănă cu o mică întâmplare petrecută în satul unde ea trăiește, iar oamenii au aceeași fire.

Unii cititori vor fi încântați de prima povestire – „Clubul de marți”, unde se lansează turneul narativ, alții vor fi cuceriți de păgânismul din „Templul lui Astartee” sau de societățile secrete germane din „Cei patru suspecți” ori de comorile furate din „Lingourile de aur”. Mulți vor regăsi atmosfera stațiunilor englezești din „Caldarâmul pătat de sânge” sau altă atmosferă, a sărbătorilor – „Tragedie de Crăciun”. Și, desigur, de la a treia povestire, cititorul intră în joc, începe să facă deducții ca să ghicească el însuși secretul.

Bijuteria ciclului, „Mușcata albastră”, are o încărcătură de magie, datorită unei ghicitoare care-i anunță unei doamne dificile (o pacoste pentru toți din jurul ei), că o paște un pericol, iar biletul trimis cuprinde un soi de oracol: „Am văzut viitorul. Vă avertizez înainte de a fi prea târziu. Feriți-vă de luna plină. Primula albastră înseamnă avertizare; nalba albastră de grădină înseamnă pericol; mușcata albastră înseamnă moarte.”.  De aici începe și tentația lecturii altui ciclu – „Muncile lui Hercule”, în care Hercule Poirot vrea să repete isprăvile eroului grec.

Agatha Christie, 13 probleme, traducere din limba engleză de Cristina Mihaela Tripon, Editura Rao, 2013, 224 pag.

Citește și