Satul unde a rodit un bob de speranță/ de Lucian Vasilescu
Îmi petrec majoritatea timpului printre știri de presă. Și, pe zi ce trece, sunt înconjurat, împresurat, asaltat, agresat de vești proaste. De vești triste. De tragedii. De fapte penale.
Îmi petrec majoritatea timpului printre știri de presă. Și, pe zi ce trece, sunt înconjurat, împresurat, asaltat, agresat de vești proaste. De vești triste. De tragedii. De fapte penale. De murdărie. De mizerie – politică, socială, economică, administrativă. Atât de mult și de dens este răul încât aproape am ajuns să cred că binele nu mai există (dacă o fi existat, cu adevărat, vreodată). Dacă e să separi acum grâul de neghină, cum se spune, abia de mai găsești câte un bob de grâu într-o căruță de neghină. Dar uite că îl mai poți găsi, chiar și din întâmplare (cazul meu), pe bobul cel bun.
Pe lângă orașe (de diferite ranguri) sunt în România și aproape 11.000 de sate. Doar statisticile le știu pe toate. Eu n-am pretenția nici măcar că știu cum le cheamă pe toate orașele din țară. Ei bine, de ceva vreme am aflat de existența unui sat (reședință de comună). Se numește Dudeștii Noi (foto 1) și se găsește în județul Timiș. Am aflat de Dudeștii Noi datorită unei reviste literare pe care am primit-o. Revista se numește „Sintagme literare” (foto 2, 3), este coordonată de scriitorul Geo Galetaru – redactor șef (foto 4) și de poeta Silvia Bitere – secretar general de redacție (foto 5) și este finanțată de Consiliul local din Dudeștii Noi. De la conținut editorial la paginare și la calitatea tiparului, „Sintagme literare” nu este cu nimic mai prejos decât suratele ei cu mai mari ifose și pretenții. Cu ab-so-lut nimic!
Unde apare revista „Sintagme literare”? Cum am spus, la Dudeștii Noi, un sat din județul Timiș. Un sat a cărui populație a rămas constantă din 1880 și până acum (cca 3.000 de locuitori), cu singura diferență că, dacă la 1880 etnicii germani reprezentau cam 90% din populație, acum, aceleași 90 de procente sunt reprezentate de români.
Am făcut „ochii mari” când am primit revista (care editează și un almanah literar anual!) și, cum Dudeștii sunt departe, am călătorit pe GOOGLE în căutarea mai multor informații despre localitate. Am găsit ceea ce veți găsi și dumneavoastră dacă veți întreprinde această călătorie prin intermediul calculatorului. Vă îndemn s-o faceți și vă asigur că merită.
Dudeștii Noi sunt bobul de grâu din carul cu neghină. Sunt semnul că răul și ticăloșia încă nu ne-au cucerit definitiv. Sunt o redută a speranței și a încrederii. O redută a cărei luptă pentru apărarea valorilor normalității este condusă, din anul 2004 (când comuna a fost re-înființată), de Alin Nica (foto 6), ales primar la data menționată la doar 23 de ani (a fost cel mai tânăr primar din țară).
Tot ce-mi doresc, după ce am aflat despre ceea ce se întâmplă la Dudeștii Noi, este ca exemplul acestei (mici) localități să devină contagios.
Drept pentru care o citez pe Letizia Bonaparte, mama Împăratului, și spun și eu: „Pourvu que ça dure!!
Chapeau, Dudeștii Noi!
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026