Scad profiturile si cad capete la Marks & Spencer
Scad profiturile si cad capete la Marks & Spencer
Directorul general al Marks & Spencer, Stuart Rose a demis sase manageri inclusiv pe directorul financiar Alison Reed, dupa ce profitul pe primul semestru al celui mai mare retailer de confectii din Marea Britanie s-a diminuat cu 40%, iar volumul vanzarilor s-a micsorat dramatic, informeaza Bloomberg.
Rose intentioneaza sa injumatateasca numarul posturilor de conducere executiva la trei, in incercarea de a relansa vanzarile, dupa ce l-a inlocuit pe Roger Holmes in functia de director general in luna iunie.
“Vreau o mai mare viteza de reactie decizionala, o mai mare responsabilitate si o implementare mai rapida a deciziilor”, a declarat Rose. “Consider ca stim ceea ce nu merge bine in aceasta afacere, cunoastem ceea ce avem de facut si cred ca avem un plan pentru a indrepta aceasta situatie”, a comentat el.
Marks & Spencer pierde teren in fata concurentilor de la Next si Debenhams. Compania cu sediul la Londra trebuie, de asemenea, sa faca fata si presiunii magazinelor Green’s Bhs, ca de altfel si supermarketurilor Wal-Mart, Asda si Tesco. Cota de piata a Marks & Spencer pe segmentul de imbracaminte pentru femei, care insumeaza 20 de miliarde de lire sterline anual in Marea Britanie, a pierdut o jumatate de punct procentual in ultimul an in ultimul an, ajungand la 11%.
Profitul realizat in ultimele sase luni pana in septembrie s-a redus pana la 140.1 mil. lire sterline (260 mil. dolari), sau 6 pence pe actiune, de la 234,4 mil. lire sterline, sau 10,1 pence, un an mai devreme, a anuntat compania.
Reed va parasi compania dupa 20 de ani, a declarat Rose. Suntem in cautarea unui succesor pentru ea, a precizat el.
Alti directori care vor parasi compania sunt Maurice Helfgott, care s-a aflat la carma diviziei de confectii barbatesti si pentru copii si a celei de mobila, directorul pe probleme externe Mark McKeon si Laurel Powers-Freeling, managerul unitatii de servicii financiare a firmei, a carei vanzare catre banca HSBC Holdings a fost incheiata ieri.
De asemenea, Jean Tomlin, directorul de resurse umane, si Jack Paterson managerul departamentului de mobila vor fi demisi.
Cei trei directori executivi ai companiei vor fi Rose, directorul sau financiar si Charles Wilson, care a fost numit la conducerea departamentului de IT si de aprovizionare.
“Daca analizam mai multe modele, vom observa ca sunt mai eficiente consiliile directoare cu un numar mai restrans de membrii. Vom avea o echipa puternica de executivi care va avea rezultatele pe care le doresc eu”, a adaugat Rose.
Este prea devreme sa estimam rezultatele pe semestrul doi, odata cu aproprierea Craciunului avem in fata doua luni determinante pentru profiturile companiei”, a declarat el pentru BBC News.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026