Versiunea completă
Business Hi-Tech

Scad vanzarile de PDA-uri

Recesiunea economica mondiala si-a lasat amprenta asupra industriei organizatoarelor personale, spun analistii firmei de cercetare Gartner.Vanzarile de PDA-uri (Personal Digital Assistant) au insumat in primul trimestru al anului 2,8 milioane de unitati marcand un declin cu 11,1% fata de aceeasi perioada din 2002

Iuliana Butuc Cerchez · 6 mai 2003 · 1 min de citit

Recesiunea economica mondiala si-a lasat amprenta asupra industriei organizatoarelor personale, spun analistii firmei de cercetare Gartner.
Vanzarile de PDA-uri (Personal Digital Assistant) au insumat in primul trimestru al anului  2,8 milioane de unitati marcand un declin cu 11,1% fata de aceeasi perioada din 2002. In primele trei luni ale anului trecut, vanzarile de organizatoare au fost de 3,2 milioane de exemplare.
Prima pozitie a revenit, dupa cum era de asteptat, producatorului american Palm, cu 932.011 unitati comercializate. Cu toate ca a vandut aproape dublu fata de Hewlett-Packard, companie aflata pe pozitia secunda, Palm a pierdut cota de piata ajungand de la 37,4% (cifra valabila pentru trimestru intai din 2002) la 32,8% in primele trei luni ale anului.
HP a vandut 454.565 de organizatoare personale si a obtinut o cota de piata de 16%, in crestere de la 14,6% in ianuarie-martie 2002.
Locul al treilea al clasamentului a fost revendicat de Sony cu o cota de piata de 13,3%. Compania detinea in primul trimestru al anului trecut o cota de numai 7,4%.
Dell ocupa pozitia a cincea cu 4,9% cota de piata iar Toshiba se afla pe locul al saselea cu 3,4%.
“Aproape jumatate din organizatoarele vandute de Palm au fost din gama Zire care nu costa decat 99 de dolari. Pentru a-si mentine pozitia de lider Palm va fi nevoit insa sa iasa pe piata cu modele mai performante destinate in special mediului de afaceri”, apreciaza Todd Kort, analist la Gartner.

Citește și