Scăderea comerțului din mai, a doua cea mai accentuată din UE
Comerțul cu amănuntul - cel mai important indicator al consumului populației - a înregistrat în luna mai în România a doua cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (UE), de 4,4%, după Spania, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al UE.
Comerțul cu amănuntul – cel mai important indicator al consumului populației – a înregistrat în luna mai în România a doua cea mai mare scădere din Uniunea Europeană (UE), de 4,4%, după Spania, potrivit datelor Eurostat, biroul de statistică al UE.
În Spania, declinul comerțului a fost de 6,3% față de mai 2012, pe serie brută, iar în Portugalia scăderea a fost de 3,6%.
La polul opus cele mai mari creșteri ale comerțului cu amănuntul față de mai 2012 au fost raportate în Letonia (+8%), Lituania (+5,8%), Estonia (+5,1%) și Belgia (+4,5%).
Pe serie ajustată, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut în mai cu 3,3% față de aceeași lună de anul trecut. Și comparativ cu aprilie afacerile din comerț au înregistrat în luna mai un declin de 3%. Scăderi față de luna aprilie s-au mai înregistrat doar în Ungaria și Bulgaria.
Pe ansamblul primelor cinci luni comerțul cu amănuntul a rămas în jurul nivelului din același interval din 2012.
Evoluția a fost influențată de creșterea șomajului, declinul salariilor reale, în condițiile inflației ridicate și faptului că încrederea consumatorilor nu s-a mai îmbunătățit.
Oamenii de afaceri au susținut că evoluția din mai este conjuncturală, având în vedere vacanța de Paște, și își exprimă speranța că vom vedea o revigorare a consumului în a doua parte a anului.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026