Scandalul fraudelor bancare se extinde la "discretul" Fond de Contragarantare
Fondul de Contragarantare - o instituție de care foarte puțină lume a auzit, dar care administrează active de 100 de milioane de euro - a emis garanții pentru creditele acordate unor firme anchetate de DIICOT.
Scandalul fraudelor de 22 mil. euro în care au fost implicate sucursale ale BCR, BRD și CEC a ajuns până la nivelul al doilea al mecanismului de garantare creat de stat pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) – Fondul Român de Contragarantare, care a efectuat deja o plată în contul unui credit contractat de o firmă al cărei nume apare în dosarul aflat pe masa procurorilor DIICOT.
Fondul de Contragarantare este o instituție de care foarte puțină lume a auzit, dar care are sub administrare active de 100 mil. euro.“A fost efectuată deja o plată în contul unei garanții emise pentru una din firmele care apar în dosarul DIICOT. Dosarul de creditare a ajuns la noi pentru verificare în momentul efectuării plății și acel dosar părea perfect și nimeni nu ar fi putut bănui că este vorba de o fraudă. Dosarul complet de creditare ajunge la noi doar la efectuarea plății nu și în momentul emiterii contragaranției”, a declarat ieri Ioan Hidegcuti, președintele Fondului de Contragarantare.
Fondul de Contragarantare este mai puțin vizibil comparativ cu celelalte mecanisme de garantare a creditelor create de stat. Instituția nu lucrează direct cu băncile și emite practic scrisori de garanție către celelalte fonduri de garantare – în acest caz către Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Cu alte cuvinte, dacă fondul de contragarantare a efectuat deja o plată, înseamnă că fondul de garantare a creditelor a despăgubit la rândul său banca. Hidegcuti nu a dorit să facă publică valoarea despăgubirii achitate de fond și nici numele firmei implicate. Totuși, din datele existente pe site-ul instituției firmele pentru care fondul a emis contragaranții în ultimii trei ani și ale căror nume apar în dosarul procurorilor DIICOT sunt Alram Servinvest Import Export, Ancuta SRL și Doru-Mar Trans. Cele trei firme sunt controlate de Daniel Ruse și Mihai Stan, identificați de procurori ca șefii grupării de fraudatori.
Potrivit datelor din rechizitoriul procurorilor, firma Ancuta SRL a obținut în 2010 un credit de 3,1 milioane de lei de la CEC Bank, valoarea garanției acordate de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri în acest caz fiind de 2,4 milioane de lei.
La rândul lor băncile își pot recupera banii fie prin executarea clienților care au obținut creditul prin fraudă, fie prin încasarea unor polițe de asigurare în cazul în care se dovedește că frauda a fost facilitată de angajați ai băncilor. Mai mulți angajați ai băncilor implicate în scandal au fost concediați și sunt cercetați de procurori.
Printre persoanele anchetate se numără pe lângă cei doi șefi ai rețelei și președintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Șaramet, și vicepreședintele BRD, Claudiu Cercel. Șaramet este și membru în consiliul de supraveghere al Fondului de Contragarantare.
“Dacă întradevăr s-a produs o fraudă, aceasta a avut loc pe un vector paralel instituțiilor. Nu este vorba despre fraudă împotriva fondurilor publice”, mai susține Hidegcuti. El afirmă că în prezent instituția solicită la orice dosar de plată primit de la fondul de garantare informații privind situația firmei în contul căreia trebuie efectuată plata.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026