Scandalul Volkswagen continua: Hartz demisioneaza
Peter Hartz, conducatorul Departamentului de Personal al celui mai mare producator auto din Europa, Volkswagen, si-a depus vinerea trecuta demisia din cauza investigatiilor pentru luare de mita, incepute de procurorii germani, relateaza Bloomberg. Principalii suspecti in acest caz sunt doi angajati ai Departamentului Personal al companiei Volkswagen
Peter Hartz, conducatorul Departamentului de Personal al celui mai mare producator auto din Europa, Volkswagen, si-a depus vinerea trecuta demisia din cauza investigatiilor pentru luare de mita, incepute de procurorii germani, relateaza Bloomberg.
Principalii suspecti in acest caz sunt doi angajati ai Departamentului Personal al companiei Volkswagen.
“Este normal ca eu sa imi asum responsabilitatea pentru evenimentele ce au avut loc in aria mea de supraveghere si sa suport consecintele. Mi-am prezentat demisia in fata Consiliului de supraveghere pentru a salva reputatia companiei”, a declarat Hartz.
“Trebuie sa asteptam decizia Consiliului de Supraveghere in privinta demisiei prezentate”, a spus Hans-Georg Kusznir, purtatorul de cuvant al companiei germane. El a mai precizat ca nu a fost stabilit un termen limita pentru luarea acestei decizii.
Hartz a fost superiorul lui Helmuth Schuster, seful Departamentului de Personal al diviziei Skoda Auto, si al lui Klaus-Joachim Gebauer, un fost angajat al Departamentului de Resurse Umane. Schuster si Gebauer sunt, in prezent, investigati pentru “suspiciune de frauda”. Se presupune ca acestia infiintau asa-zise “firme fantoma” pentru a obtine contracte cu Skoda. Acuzatiile la adresa celor doi fosti angajati ai Volkswagen se refera, de asemenea, si la cheltuieli nejustificate, puse de Schuster si Gebauer pe seama cheltuielilor necesare incheierii acelor contracte (deplasari, mese, cazare) si semnate de Hartz.
Hartz a spus ca sprijina decizia Consiliului de Conducere al Volkswagen, de a investiga legatura dintre compania germana si o subsidiara din India propusa de cei doi fosti angajati ai companiei, precum si o firma importatoare din Angola si o firma numita F-BEL care a aplicat pentru obtinerea unui contract cu Skoda.
Hartz a facut parte din Consiliul de Conducere al companiei inca din octombrie 1993. El era, de asemenea, responsabil de afacerile din America de Sud si Africa de Sud, precum si de relatia cu guvernul german.
Prejudiciul adus companiei germane ar putea sa se ridice la peste 100.000 de euro, conform unei declaratii a directorului general al grupului auto, citat de ziarul Bild, in editia de sambata, informeaza cotidianul francez Le Figaro.
El a adaugat ca gestul lui Hartz se poate explica prin intentia acestuia de nu spori prejudiciul companiei si a dezmintit categoric afirmatiile din presa, referitoare la mituirea Consiliului de Supraveghere.
Membrii Consiliului se vor intalni marti pentru a discuta propunerea lui Hartz, conform informatiilor oferite de Christian Wulff, primul-ministru al Saxoniei de Jos. El nu a precizat, totusi, care va fi pozitia statului german in aceasta privinta.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026