SCENA / Cronicar la zi
Intrucat nu am mai pomenit de multa vreme nimic despre Teatrul National din Bucuresti (pentru ca acolo imi desfasor activitatea „de baza", prin urmare nu pot emite public consideratii calitative despre spectacolele acestei venerabile institutii) si intrucat TNB reprezinta, in zona culturii, o adevarata marca (un brand, ca sa inteleaga tot romanul...) ce nu lasa indiferent pe nimeni, fie in bine…
Am mai procedat asa, in editiile palpabile ale Ziarului de Duminica, fiindca am socotit ca nici artistii care lucreaza in National si nici, cu atat mai putin, cititorii potential interesati nu trebuie sa duca lipsa de „publicitarea” muncii lor, respectiv de relatari despre aceasta munca doar din cauza… mea. Iar daca exista cineva pregatit sa sopteasca pe la colturi ca, astfel, fac reclama Teatrului National, raspund eu, tare, ca da, e drept, fac reclama TNB, dupa cum fac reclama oricarei scene despre ale carei ispravi scriu, „de rau” ori „de bine” – anume, incitandu-i (sper!) pe altii sa vada si ei acele ispravi, spre a fi in deplin acord sau in furibund dezacord cu parerea mea.
Cea mai interesanta noutate a TNB, de la deschiderea stagiunii incoace, este Sapte dintr-o lovitura de Lia Bugnar, spectacol (si text) conceput(e) special pentru lansarea pe orbita interesului general a celor mai recente achizitii actoricesti ale institutiei, tinerii interpreti Victoria Dicu, Ana Macovei, Mihai Calota, Florin Lazarescu, Axel Moustache si Alexandru Nedelcu, carora li s-au alaturat Carmen Ungureanu si autoarea insasi, alternand pe rol cu Florina Gleznea, proaspata absolventa a UNATC. Piesa a fost „comisionata” in mod special (asa cum multe teatre sau festivaluri serioase din lume procedeaza), in vederea impunerii „in bloc” a noilor componenti ai trupei Nationalului, iar Lia Bugnar a conceput actiunea, dar mai ales personajele textului in functie de caracteristicile, posibilitatile si potentialul interpretilor. Initiativa unica, deocamdata, in Romania, Sapte dintr-o lovitura (care se joaca la Sala Atelier) a beneficiat, intr-o intentie simbolica declarata, de „luminile” (ca si de sunetele) regizorale ale insusi directorului general al TNB, Ion Caramitru.
Tot, cumva, simbolic, cea mai noua premiera de la National readuce in atentia publicului cateva dintre cele mai vechi scrieri romanesti dedicate scenei, mai exact trei piese
Intre aceste doua „coperte”, o serie de proiecte propuse si realizate de actorii teatrului, sub genericul Usi deschise pentru toti, alcatuiesc un volum notabil (totusi!) de noutati pe afis: Cu usile inchise de Jean-Paul Sartre, in regia lui Mircea Anca si avandu-i in distributie pe Constantin Dinulescu, Carmen Ionescu si Iuliana Moise, Inca-i bine! de Rodica Popescu-Bitanescu, in regia autoarei, care si joaca, alaturi de Cezara Dafinescu, Eugenia Maci, Ecaterina Nazare, Oana Vanatoru, Eduard Adam si Andrei Duban, Camerista, dupa Hermann Broch, in adaptarea si regia lui Dan Stoica si avand-o protagonista pe Florina Cercel.
Dupa cum se vede, Teatrul National din Bucuresti, institutie asociata de unii aproape automat traditiei celei mai pasive, tine voiniceste pasul cu prezentul cel mai activ, privilegiind tineretea, pe de o parte, si initiativa particulara, pe de alta parte. Cronicarului ii ramane sa constate – stie toata lumea – cum e cu bietul om si cu vremurile.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026