SCENA / Cronicar la zi

Am mai procedat asa, in editiile palpabile ale Ziarului de Duminica, fiindca am socotit ca nici artistii care lucreaza in National si nici, cu atat mai putin, cititorii potential interesati nu trebuie sa duca lipsa de „publicitarea” muncii lor, respectiv de relatari despre aceasta munca doar din cauza… mea. Iar daca exista cineva pregatit sa sopteasca pe la colturi ca, astfel, fac reclama Teatrului National, raspund eu, tare, ca da, e drept, fac reclama TNB, dupa cum fac reclama oricarei scene despre ale carei ispravi scriu, „de rau” ori „de bine” – anume, incitandu-i (sper!) pe altii sa vada si ei acele ispravi, spre a fi in deplin acord sau in furibund dezacord cu parerea mea.
In ultimul timp, premierele Nationalului s-au mai rarit fata de – cum zic statisticienii – perioada corespunzatoare a anului trecut (de exemplu), din felurite motive: avand multe spatii de joc, dar (surprinzator) putine spatii de repetitii, teatrul trebuie sa planifice cu grija ritmul intrarii in productie a fiecarei montari; data fiind pozitia privilegiata in oras si dotarea tehnica superioara, salile TNB sunt intens ravnite si cu drag folosite de companiile autohtone si straine sosite in turneu, ceea ce „blocheaza” unele seri pentru spectacolele proprii; ameliorarile aduse chiar salilor in cauza, la nivelul confortului spectatorilor, dar si al sigurantei actorilor, au provocat „invalidarea” temporara (de pilda) a auditoriului principal; in fine, dupa cum stie orice director de teatru, regizorii nu-s usor de gasit – deseori, pe cine te vrea nu-l vrei tu si, ce sa-i faci?, invers. Si, apoi, multe dintre spectacolele deja aflate in repertoriu inca nu s-au epuizat, cum se zice in jargonul meseriei, adica mai aduc destul public. La urma urmei, nu cantitatea premierelor face numele (bun) al unui teatru.
Cea mai interesanta noutate a TNB, de la deschiderea stagiunii incoace, este Sapte dintr-o lovitura de Lia Bugnar, spectacol (si text) conceput(e) special pentru lansarea pe orbita interesului general a celor mai recente achizitii actoricesti ale institutiei, tinerii interpreti Victoria Dicu, Ana Macovei, Mihai Calota, Florin Lazarescu, Axel Moustache si Alexandru Nedelcu, carora li s-au alaturat Carmen Ungureanu si autoarea insasi, alternand pe rol cu Florina Gleznea, proaspata absolventa a UNATC. Piesa a fost „comisionata” in mod special (asa cum multe teatre sau festivaluri serioase din lume procedeaza), in vederea impunerii „in bloc” a noilor componenti ai trupei Nationalului, iar Lia Bugnar a conceput actiunea, dar mai ales personajele textului in functie de caracteristicile, posibilitatile si potentialul interpretilor. Initiativa unica, deocamdata, in Romania, Sapte dintr-o lovitura (care se joaca la Sala Atelier) a beneficiat, intr-o intentie simbolica declarata, de „luminile” (ca si de sunetele) regizorale ale insusi directorului general al TNB, Ion Caramitru.
Tot, cumva, simbolic, cea mai noua premiera de la National readuce in atentia publicului cateva dintre cele mai vechi scrieri romanesti dedicate scenei, mai exact trei piese din secolul al XIX-lea apartinand unora dintre primii dramaturgi autohtoni: Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali (unchiul lui Ion Luca). Textele au fost reconfigurate si combinate, sub titlul… bubuitor Molto gran’ impressione!, de catre ilustrul scriitor si traducator Romulus Vulpescu, care a realizat un scenariu original, incluzand atat pasaje din piesele initiale, cat si elemente dramaturgice noi, menite sa evoce atmosfera sociala si artistica a inceputurilor teatrului romanesc. Sub supravegherea regizorala a lui Dan Tudor (care a izbutit sa „reanimeze” scenic in stagiunea trecuta si un alt text uitat: Sanziana si Pepelea de Vasile Alecsandri), fac Teatru nou cu piese vechi – dupa cum suna unul dintre programele repertoriale ale TNB – actorii Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Tomi Cristin, Magda Catone, Ovidiu Cuncea, Ileana Olteanu, Ilinca Goia, Monica Davidescu, Andrei Duban, Armand Calota, Dorin Andone, Razvan Oprea, Silviu Biris, Raluca Petra, Oana Vanatoru, Orodel Olaru, Daniel Badale, Eduard Adam, Afrodita Androne, Rodica Ionescu, Silviu Oltean.
Intre aceste doua „coperte”, o serie de proiecte propuse si realizate de actorii teatrului, sub genericul Usi deschise pentru toti, alcatuiesc un volum notabil (totusi!) de noutati pe afis: Cu usile inchise de Jean-Paul Sartre, in regia lui Mircea Anca si avandu-i in distributie pe Constantin Dinulescu, Carmen Ionescu si Iuliana Moise, Inca-i bine! de Rodica Popescu-Bitanescu, in regia autoarei, care si joaca, alaturi de Cezara Dafinescu, Eugenia Maci, Ecaterina Nazare, Oana Vanatoru, Eduard Adam si Andrei Duban, Camerista, dupa Hermann Broch, in adaptarea si regia lui Dan Stoica si avand-o protagonista pe Florina Cercel.
Dupa cum se vede, Teatrul National din Bucuresti, institutie asociata de unii aproape automat traditiei celei mai pasive, tine voiniceste pasul cu prezentul cel mai activ, privilegiind tineretea, pe de o parte, si initiativa particulara, pe de alta parte. Cronicarului ii ramane sa constate – stie toata lumea – cum e cu bietul om si cu vremurile.