Versiunea completă
Business Hi-Tech

Schimbare în managementul Bitdefender România

Directorul Enterprise Sales și Services pentru Europa Centrală și de Est al Bitdefender Valentin Jurcuț (foto) a preluat conducerea operațiunilor comerciale ale Bitdefender din România și va coordona relațiile companiei cu partenerii locali, segmentul de business, precum și cel al clienților consumatori.

Adrian Dumitrache - Mediafax · 1 august 2012 · 1 min de citit

Directorul Enterprise Sales și Services pentru Europa Centrală și de Est al Bitdefender Valentin Jurcuț (foto) a preluat conducerea operațiunilor comerciale ale Bitdefender din România și va coordona relațiile companiei cu partenerii locali, segmentul de business, precum și cel al clienților consumatori.

Jurcuț a ocupat anterior poziția de General Manager Support and Services în Bitdefender, iar de la 1 iunie a preluat funcția de Enterprise Sales and Services Director pentru Europa Centrală și de Est.

El are o experiență comercială de peste 15 ani în domenii precum servicii financiare, telecomunicații și IT. Răzvan Vâlceanu, care a condus operațiunile locale ale Bitdefender în ultimii cinci ani, va prelua conducerea business-ului Bitdefender pe segmentul consumatorilor individuali și al companiilor mici și medii din Europa Centrală și de Est, Turcia și Israel.

Citește și