Schreiner: BNR sa descurajeze doar creditele de consum
Banca centrala ar trebui sa incerce sa descurajeze doar creditele acordate pe termen scurt, care alimenteaza consumul, fara sa afecteze insa si finantarile pentru investitii, spune Gerald Schreiner, presedintele Volksbank, a opta banca din sistem dupa volumul activelor
Banca centrala ar trebui sa incerce sa descurajeze doar creditele acordate pe termen scurt, care alimenteaza consumul, fara sa afecteze insa si finantarile pentru investitii, spune Gerald Schreiner, presedintele Volksbank, a opta banca din sistem dupa volumul activelor.
“Daca doreste sa scada inflatia, BNR ar trebui sa incerce sa descurajeze consumul pe credit. Pentru aceasta, ar putea sa majoreze rezervele minime consituite pentru creditele de consum noi pe care bancile le acorda”, afirma seful Volksbank.
Consumul populatiei este alimentat de creditele in lei contractate pe termen scurt, afirma Schreiner, in timp ce creditele pe termen lung, care sunt contractate in general in valuta, sunt destinate investitiilor in imobile. “Reglementarile de pana acum nu au reusit sa tempereze consumul”, subliniaza seful Volksbank. De altfel, Schreiner are in plan sa initieze discutii cu sefii primelor 20 de banci din sistem, pentru a incerca sa contureze puncte de vedere comune privind evolutia pietei.
Reactia lui vine dupa ce BNR a anuntat majorarea provizioanelor pentru creditele acordate in valuta, iar guvernatorul Mugur Isarescu a atentionat bancherii ca ar putea sa adopte noi masuri pentru a limita expansiunea finantarilor in moneda straina. Banca centrala incearca sa diminueze consumul, insa creditul in valuta (care reprezinta mai mult de jumatate din imprumuturile acordate in domeniul privat) nu poate fi controlat prin politica monetara locala, fiind necesara aplicarea unor masuri administrative.
In alta ordine de idei, Schreiner afirma ca mentinerea unor niveluri ridicate pentru rezervele minime obligatorii pe care bancile trebuie sa le constituie (20% pentru sumele atrase in lei, respectiv 40% pentru cele in valuta) loveste mai ales in dezvoltarea firmelor mici, care nu pot accesa finantari la costuri la fel de reduse precum IMM-urile de pe pietele vecine si nu pot face astfel investitii.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026