Schroeder, Chirac si Blair incearca sa se impace la Berlin
Cancelarul german, Gerhard Schroder, presedintele francez, Jacques Chirac, si premierul britanic, Tony Blair, se vor intalni sambata la Berlin pentru a ajunge "la o pozitie comuna" in politica externa dupa razboiul din Irak, care a produs grave divergente in Europa
Cancelarul german, Gerhard Schroder, presedintele francez, Jacques Chirac, si premierul britanic, Tony Blair, se vor intalni sambata la Berlin pentru a ajunge “la o pozitie comuna” in politica externa dupa razboiul din Irak, care a produs grave divergente in Europa.
Minisummitul a fost confirmat ieri de cele trei cancelarii dupa ce marti seara cabinetul de la Berlin refuzase sa confirme stirea aparuta in cotidianul Der Tagesspiegel, semn ca detaliile au fost fixate in ultimul moment. In plus, ieri, cabinetul cancelarului Schroder a afirmat ca la minisummit vor fi abordate si chestiuni legate de evolutia economiilor europene aflate in recesiune – in conditiile in care Franta si Germania au anuntat pentru anul viitor deficite publice de 4%, ceea ce le-a atras critici dure din partea Comisiei Europene. Intilnirea vine intr-un moment in care SUA incearca sa introduca pe agenda Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezolutie care ar acorda puteri sporite Natiunilor Unite in Irak, dar care prevede ca comanda militara si gestionarea tarii vor ramane in mainile americanilor. Marea Britanie sustine aceasta pozitie, dar Franta, care s-a opus razboiului, doreste transferarea intregii responsabilitati catre ONU si predarea in cel mai scurt timp a puterii catre un guvern irakian. De altfel, Franta isi ascunde cu greu satisfactia fata de dificultatile pe care le intampina trupele americane si britanice in Irak. Sambata, guvernul de la Paris a interzis companiei franceze Corsair sa-si foloseasca aeronavele pentru a transporta aproximativ 1.000 de soldati britanici in Irak, care ar fi urmat sa se alature altor 10.000 pe care Londra ii are in teatrul de operatiuni. Contractul a carui valoare nu a fost dezvaluita fusese semnat de Corsair cu ministerul britanic al apararii, dar, in extremis, ministerul francez al transporturilor a interzis companiei sa efectueze aceste zboruri invocand motive de siguranta. Neintelegerile care persista l-a determinat ieri pe seful guvernului spaniol, care a sustinut razboiul, sa afirme ca, daca SUA vor suferi un esec in Irak, prima care va suporta consecintele va fi Europa. Intr-un interviu acordat Wall Street Journal Jose Maria Aznar afirma ca “un esec in Irak va fi un esec pentru valorile occidentale. Nu sunt de acord cu europenii care cred ca pentru ei este bine atunci cand pentru americani lucrurile merg prost”. El a mai spus ca saptamana trecuta i-a cerut presedintelui francez sa recunoasca aceste lucruri, dar Chirac nu i-a raspuns.
iulian.anghel@zf.ro
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026