SCIENCE FICTION/ Republica lui Platon la anul 2050 d.Hr.

Probabil cu asta voi rămâne după ce va trece o bună perioadă de timp de la incheierea lecturii romanului (nuvelei?) Geneza, de Bernard Beckett*. Nu, nu chiar cu asta, asta e doar contribuția românească (a traducătorului, a redactorului) la o carte care a avut mare succes, dacă peste 20 de țări au semnat contracte de publicare și pentru care Quercus, editorul britanic, a plătit cel mai mare avans până la acea dată pentru o carte adresată publicului adolescentin. De fapt, acum, la finalul lecturii, ăsta e lucrul care mă intrigă cel mai mult: cum a putut fi marketată cartea ca fiind pentru adolescenți, când ea, e clar, NU se adresează acestui public? Pentru că nu știu, chiar nu știu ce vor ințelege adolescenții din ea, nu știu cum ii poate ține lipiți de paginile ei. Dar, e adevărat, tânăra Anax are 14 ani… Povestea nu este, de fapt, povestea tinerei Anax (Anaximander), cea care dă examen de admitere la Academie (cea care conduce lumea, cea care dă sfaturi conducătorilor lumii) și iși alege ca subiect viața lui Adam Forde, cunoscut revoluționar. Ci este chiar povestea lui Adam Forde. Sau mai degrabă a societății pe care mai mult o bănuim in spatele personajelor, ca un decor desenat, ca o scenorafie a unei piese de teatru, creată de un scenograf iscusit care, prin câteva tușe, reușește să ne facă să ne imaginăm o intreagă lume. Și este vorba despre o lume care, pe la 2050, fondează o nouă Republică, da, Republica lui Platon, care Platon are un locotenent, o femeie pe nume Aristotel, Republică in care mai trăiește Pericle, mentorul/tutorele lui Anaximander și tot așa. O Republică inființată după o catastrofă, după o molimă care a decimat populația planetei. O Republică ai cărei cetățeni sunt impărțiți in clase: Muncitori, Soldați, Tehnicieni, Filosofi și in care bărbații și femeile trăiesc separat chiar și după ce se căsătoresc (se intâlnesc cu permis). Iar copiii sunt crescuți de obște, despărțiți de părinți. La un an sunt examinați, apoi dați la școală sau uciși. Nu ne mirăm (nu știu de ce) când aflăm că in 2068 se dă o lege care permite Filosofilor să-și cunoască copiii. Pe mine nu m-a surprins asta. Dar, poate, pe cititorii adolescenți… Republica iși are locul pe o insulă inconjurată, la un moment dat, cu Marele Zid Maritim, dincolo de care nu pleacă nimeni și nici nu vine nimeni dintr-acolo. Iar dacă vine, e ucis. Revolta lui Adam Forde a constat in aceea că nu a ucis o fetiță care venea intr-o barcă dinafară, așa cum trebuia, ci a salvat-o. Adam e considerat motorul prăbușirii Repubicii, dar Republica dădea de mult semne de slăbiciune. Republica Filosofilor, in care un robot, care se presupunea că va interacționa cu copiii, a inceput să-i omoare pe micuți. Anax consideră că Republica a fost pusă de la inceput pe baze false de Platon, prin anularea individului și decretarea supremației Statului. Așa cum e conceput romanul (scurt, mai mult o nuvelă), ca un dialog intre examinatori și Anax, ca un dialog sub semnul lui Platon (pentru adolescenți trimiterile astea?), cele povestite sunt menite s-o facă pe Anax să se desfășoare in fața cititorului, să interpreteze faptele știute, să le afle pe cele neștitute și să-și pună probelemele fundamentale: Ce e viața? Ce e mintea? Ce sunt gindurile? Conștiința? (“Conștiința este sentimentul accesării memoriei”). Probleme care apar și in dialogurile dintre Adam și Art, androidul cu care acesta este inchis atunci când Filosoful William propune Consiliului să nu-l elimine pe Adam in urma procesului, ci să-l facă părtaș la un experiment: să trăiască impreună cu Art, invenția lui William, un nou prototip de robot inteligent. Finalul este, intr-adevăr, așa cum spune toată lumea, unul deosebit, care schimbă tot ce-ai fi putut gândi până atunci. Așa cum ii stă bine unei proze scurte, fie ea și nuvelă. Greu de citit, proiect ambițios, destinat de editori publicului tânăr (nu de toți editorii totuși), volumul lui Beckett este o ciudățenie printre aparițiile F&SF de la noi. Nu cred că va avea succes la publicul adolescentin, dar s-ar putea să-și găsească totuși fani. *) Bernard Beckett, Geneza, Editura RAO, 2009, traducere de Ioan Iulian Crișan

MICHAEL HAULICA s-a nascut la 1 februarie 1955. A absolvit Facultatea de Matematica, Sectia Informatica, a Universitatii Transilvania din Brasov in 1978 si, dupa 25 de ani de activitate ca programator, a renuntat la informatica. A debutat cu poezie in revista Flacara, in 1974, a publicat poezie, proza, articole. A fost redactor al suplimentelor SF Supernova si Alternativ SF, iar in anul 2000 a fondat revista Lumi Virtuale (in format electronic). In perioada 2005 – 2007 a fost redactor-sef al Editurii Tritonic, unde a coordonat colectiile fiction.ro si LIT si a editat revista Fiction.ro. Sustine rubrici despre literatura F&SF in Observator cultural, Ziarul de Duminica si Dilemateca. A publicat texte in antologiile Motocentauri pe acoperisul lumii (1995), Nemira ’95, Nemira ’96, Quasar 001 (2001), România SF 2001, Megaera Anthology (SUA, 2005), AtelierKult: povestiri fantastice ( 2005), Millennium Est (2006, in limba franceza), The New Weird (SUA, 2008). A fost tradus in limbile engleza, maghiara, croata, daneza, bulgara, franceza, ceha.