Școala de Poduri/ de Stelian Țurlea

Nicolae Șt. Noica

Școala Națională de Poduri și Șosele. 125 de ani

Editura Vremea

Cuvânt înainte de academician Mugur Isărescu.

Prolificul profesor de construcții Nicolae Șt. Noica a publicat la Editura Vremea două noi albume, unul despre Emil Prager, reeditare cu ceva mai multe imagini a volumului apărut în urmă cu mai mulți ani la Editura Mașina de scris și un altul inedit, despre Școala Națională de Poduri și Șosele, album tipărit la 125 de ani de la ridicarea acestui edificiu esențial al învățământului tehnic românesc.

A fost a doua clădire monumentală din București, după Banca Națională a României, cum subliniază și guvernatorul B.N.R. în cuvântul introductiv, ambele construcții fiind imaginate de arhitectul francez Cassien Bernard. Abundând în imagini de arhivă și actuale, albumul are o interesantă structură – o parte despre profesorii principali ai Școlii, o a doua despre câțiva dintre elevii celebri ai Școlii, o a treia cu amintiri și îndemnuri la prezervarea amintirii acelor oameni și vremuri, o a patra cu tablourile absolvenților Școlii Naționale de Poduri și Șosele până în 1921 (când școala s-a transformat in Școala Politehnică) și al absolvenților Școlii Politehnice, tabele cu numele profesorilor și directorilor Școlii și cu datele lor biografice. Un album foarte util cercetătorilor în istoria construcțiilor și, firește, studenților în construcții.

Din păcate, nu putem să nu subliniem două aspecte negative. Primul este acela că albumul preia fără o minimă modificare macheta și paginația albumelor anterioare ale autorului, tipărite la o altă editură, Cadmos. Greu de explicat această dorință de a-ți însuși ceva ce-ți place. Al doilea privește conținutul. Deși coperta și prima pagină ne îndeamnă să credem că este vorba de o carte de autor, mai mult de trei sferturi dintre cele 148 de pagini aparțin altor profesori, ei înșiși figuri ilustre ale culturii noastre, deschizători de școală, academicieni, profesori universitari, ingineri constructori etc., ale căror nume nu se află în sumar, ci de-abia le găsești menționate în text. Astfel, în prima parte sunt evocați șase profesori, dar textele despre patru dintre ei le aparțin academicianului Radu Voinea (despre Gheorghe Duca), profesorului inginer Teofil Revici (despre Anghel Saligny), profesorului doctor inginer Petre Trofin (despre Elie Radu), profesorului universitar inginer Victor Popescu (despre Ion Ionescu Bizeț).

Sunt evocați cinci dintre elevii celebri ai Școlii, dar textele despre doi dintre ei le aparțin doctorului inginer Petre Vernescu (despre Anton Chiricuță) și profesorului Alexandru Gheorghiu (despre Emil Prager). În sfârșit, textele din ultima parte sunt în întregime ale altor autori, după cum urmează – Amintiri ale unui fost elev al SNPS din București, de profesor inginer Ioan St. Tomescu; Începuturile științelor tehnice în SNPS, de academician Ștefan Bălan; Învățământul betonului armat în SNPS, de profesor Gheorghe Călin; Unele date asupra evoluției disciplinelor de calcul în SNPS, de profesor universitar inginer Panait Mazilu. Majoritatea au fost cuvântări rostite la festivitățile prilejuite de centenarul Școlii Naționale de Poduri și Șosele, 1985. Dacă nici unul n-a fost amintit pe pagina de titlu, cum s-ar fi cuvenit (o posibilă soluție ar fi fost ca autorul contemporan cu noi să fie trecut drept coordonator al lucrării și măcar în paranteză să fie amintite contribuțiile celorlalți; sau măcar să fie amintiți pe versoul paginii de titlu drept contributori la elaborarea volumului), fiecare dintre ei ar fi meritat măcar menționarea în Cuprinsul albumului, ceea ce nu s-a făcut. Respectul pentru aceste personalități, despre care, de altfel, chiar Nicolae St. Noica vorbește, îndemna la o altfel de tratare. Textul original care rămâne este reluat în mare măsură din alte volume ale aceluiași autor, cu adăugiri minime.