Versiunea completă
Eveniment

Școlile și grădinițele - închise marți în 12 județe și București

Unitățile de învățământ vor rămâne închise marți în 12 județe și municipiul București, în timp ce în alte opt județe vor fi deschise doar grădinițele sau vor rămâne închise mai multe școli, a anunțat luni, la comandamentul de iarnă, ministrul Educației, Remus Pricopie.

Ovidiu Bărbulescu - Mediafax · 27 ianuarie 2014 · 1 min de citit

Prezent la Buzău, ministrul a precizat că unitățile de învățământ vor fi închise și marți în județele Argeș, Călărași, Constanța, Galați, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și în municipiul București.

Pricopie a mai anunțat că în județele Buzău și Giurgiu școlile vor fi închise, dar grădinițele din orașe vor fi deschise pentru a veni în sprijinul părinților, iar în alte șase județe o parte dintre unitățile școlare vor fi închise și marți, respectiv în Bacău (3 unități), Botoșani (3), Dâmbovița (46), Suceava (5) și Vaslui (24), în timp ce în județul Brăila se vor ține cursuri doar în școlile din municipiul Brăila.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educației ca, luni seara, să fie prezent la comandament la București pentru a fi evaluată situația tuturor școlilor, întrebându-l de ce în București trebuie închise școlile și marți, pentru că, în opinia sa, în Capitală “se criculă foarte bine”.

Pricopie i-a răspuns premierului că solicitarea închiderii școlilor și marți în București i-a fost adresată duminică seara chiar de primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, pentru a putea deszăpezi mai eficient străzile.

Ponta i-a cerut lui Pricopie să mai discute în acest sens cu primarul general pentru ca populația să fie ținută în case doar dacă este necesar.

Citește și