Scriitorul Fănuș Neagu a murit
Scriitorul și dramaturgul Fănuș Neagu a murit în noaptea de luni spre marți, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferințe. Fănuș Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în ultimele săptămâni a fost în comă.
Scriitorul și dramaturgul Fănuș Neagu a murit în noaptea de luni spre marți, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferințe. Fănuș Neagu a fost internat mult timp din cauza unui cancer, iar în ultimele săptămâni a fost în comă.
În 2008, aflat pe patul de spital, Fănuș Neagu i-a trimis o scrisoare jurnalistului Marius Tucă, în care acuza agresivitatea presei față de situația sănătății lui.“Draga Marius Tucă, În numele amiciției ce ne leagă, te rog să inserezi în Jurnalul National aceste rânduri adresate multor ziariști sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai putin tineri, dar toți de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât și al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu și Ștefan Iordache, hărțuiți, ca și mine, cu nerușinare tenace, de niște condeie butucănoase”, își începea scriitorul mesajul.
“Vă e foame de moarte de ne căutați prin toate spitalele? Așteptați-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nicio întâlnire. Cei care nu mă credeți, puneți mâna pe o lamă și ascuțiți-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără sa se fi născut”, continuă acesta.
Artistul continuă: “Da, sunt bolnav – cancer de prostată cu diseminări – mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în fața medicilor, asistentelor, infirmierelor și tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) și nu doresc altceva decât să mă lasați în pace cu nenorocul, suferința, spaimele și sperantele mele. Eu știu să îndur, vârsta m-a învățat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziți când mă îngropați a doua oară în decurs de șase luni. Vă întreb: o faceți din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conștiință profesională? Apoi, ce bucurie vă trezește suferința altora? Și, mai ales, pentru ce ne vreți dincolo de dincolo? Literatură nu citiți, prin urmare nici cărțile mele, la film nu mergeți, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea ca nici de urât nu ne urâți. Atunci nu încape decât o singură explicație: sunteți mânați cu biciul de patronii voștri să aduceți știri ce să sature așteptările unui public, de voi înșivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaționalism ieftin, erotism vulgar etc”.
“Aș mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înțelege, ați fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiți, domnilor!»”, și-a încheiat Fănuș Neagu scrisoarea. Citiți mai mult despre moartea lui Fănuș Neagu pe www.mediafax.ro
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Daniel Boangiu, CEO Smart ID: Anul 2026 a fost primul după mulți ani în care s-a simțit o presiune pe bugete. Este nevoie de decizii care să crească încrederea consumatorilor(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Urmăriți ZF Deschiderea de Astăzi, 13 noiembrie: Adrian Codirlașu, profesor universitar și președinte CFA România, despre recesiune, taxe mai mari în 2027 după dispariția banilor din PNRR și de ce bursa e decuplată de economieZF Deschiderea de astăzi · 13 noiembrie 2026