Scrisoare către Împărăteasă/ de Stelian Țurlea

Pavel Șușară

Sissi

Editura Tracus Arte

„Sissi / sau/ o scrisoare târzie pentru/ Elisabeta Amelia Eugenia de Wittelsbach,/ Împărăteasă a Austriei și Regină a Ungariei,/ căreia toată Împărăția îi spune Sissi,/ scrisoare pe care n-am s-o expediez niciodată,/ nu pentru că aș un bărbat timid, deși s-ar putea spune și asta,/ ci pentru că știu din surse sigure că Imperiul este/ înțesat de spioni și s-ar putea ca mesajele mele/ să ajungă în mâinile Împăratului ori, și mai rău,/ pe mâinile dulăului Karl Kraus și m-aș face atunci/ de râsul boemilor, al moravilor și al huțulilor,/ al regimentelor grănicești și al garnizoanelor/ de husari, și n-ar fi potrivit ca prietenul meu/ Franz Josef,/ pe care Vasile Kazar l-a desenat, până/ în ultima lui clipă de franciscan translucid,/ în ascunzișul său de Monarh al lumii/ subpământene, să neglijeze treburile oștirii și/ problemele grele ale Împărăției și să citească/ scrisorile confidențiale pe care eu, Pavel Șușară,/ un supus loial și un răzvrătit la fel de onest, le scriu iubitei mele Împărătese și regine și pe care,/ în mod sigur, nu ar putea să le înțeleagă nici/ Împăratul și cu atât mai puțin presa vieneză,/ în marea ei majoritate în mâinile ungurilor/ cartofori, secesioniști și mustăcioși.”

După aceste versuri albe începe scrisoarea, despre fapte petrecute în zilele noastre, cu personaje din zilele noastre – între ele Adriana Babeți, Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu, Daniel Vighi și alții –, dar și nenumărate povești din istoria familiei Șușară și a altora, și acestea multe închipuite, o proză întreruptă de versuri, fapte care se petrec la noi, dar și prin Balcani, o lume fabuloasă, de fantezie, de basm, în care se amestecă istorii adevărate cu prejudecăți și superstiții și cu o nostalgie după vremuri apuse. Un lung poem amețitor, pe mai multe voci, a autorului Șușară, bănățean cum nu se relevă altul în literatura noastră de azi, a multor personaje care se identifică cu greu, dar și a Împărătesei însăși. Un admirabil poem – cum altfel să-i spunem? (de altfel autorul însuși numește textul său un poem: „am învățat de la Gogol și Erofeev ce este un poem”) în care stălucesc versuri ca acestea: ”În clipa / asta e toamnă, Împărăteasa mea, / peste Alpi se adună nori alburii / și dinspre pusta Ungariei bat vînturi subțiri. / Poate le simți și tu, / atunci cînd ieși din vis și din melancolie, / pentru că, înainte să ajungă aici, / ele trebuie să treacă, fîlfîind, / și prin părul tău, la / Viena.”  

În Colofon, autorul mărturisește: „Deși scrisă abia în 1998, toamna, după prima mea vizită la Viena, această scrisoare pentru Sissi mi-a răscolit, încă din copilărie, simțurile, mintea și imaginația.Venită în comunitatea grănicerească a Văii Almajului, așezată frumos în memoria bătrânilor soldați ai Imperiului, așa cum frumos erau așezate, în valizele ponosite, bietele suveniruri de pe drumurile străinătății, legenda lui Sissi a devenit, cumva, un inalterabil patrimoniu local, impregnând, cu duhul ei misterios, deopotrivă sentimentul identitar și inepuizabila generozitate a fanteziei.”

„Pentru soldații întorși acasă din încercările la care i-a supus armata imperială – declara autorul la o lansare –, Sissi reprezenta o imagine protectoare, o zână protectoare, deși nu cred că ei au văzut-o vreodată. Imaginea ei atât de pregnantă, capacitatea ei de a da personalitate curții imperiale, frumusețea ei, stranietatea, misterul cu care s-a învăluit și în care a fost învăluită –  toate au creat o imagine cu atât mai pregnantă la periferie. Mitul Sissi are și o componentă legată de periferia Imperiului, această componentă este cea care m-a sedus în copilărie, cea care mi-a posedat imaginația multă vreme. Sissi este o fantasmă care reușește să scoată din amorf ceea ce un alt tip de experiență nu reușește.”

Iar la peste cincisprezece ani de la finalizarea textului – și altă poveste scurtă și fabuloasă petrecută cu un unchi soldat dinspre mamă, cu vreo jumătate de secol în urmă – artistul plastic Mircea Bochiș a desenat fantasmele Împărăției („și-a permis mici intervenții sub forma unor desene, cuvinte și cifre”), iar prietenul Ioan Cristescu a ambalat cum se cuvinte, la Tracus Arte, scrisoarea de dragoste. O carte pe care o răsfoiești ca pe exemplarele rarisime din vechime, în care puținii cititori au adăugat vorbe despre impresiile de lectură, dar și evenimente din viața lor, cu totul diferite de conținutul tomului.

O carte superbă în tot.