Scrisoare din New York

Draga prietene, am ajuns cu bine. Am trecut Atlanticul. Infruntam moartea in virtutea placerii. Sunt la New York, acasa, intr-o camera refacuta de Doina, sotia mea: pereti zugraviti, vopsiti, cu parchet raschetat si lustruit, rafturi pentru discuri si carti.

Televizorul panorameaza abuzuri de prizonieri si taieri de capete, scandaluri si poduri peste fluviile lenese transportand derizoriul si visele. Benzina s-a scumpit desi am castigat un razboi. Masinile-capcana explodeaza in inima lucrurilor. Desertul se zvarcoleste cu razmerite de nisip si plansuri prelungi. Copilul fara maini si picioare isi asteapta familia bombardata si ingropata. Liderul a fost prins intr-o gaura, ca un sobolan, examenul medical uman, plombele, paduchii, umilinta… Si ninge si ploua, si ploua si ninge, vreme de betie, departe, la Polul Nord, pe cand la Polul Sud oamenii de stiinta exploreaza noi surse de energie. Sa intram in fondul de urgenta? Sa fim corecti? Sa fim umani? Sa ne vedem de ale noastre? Sa stim cum e vremea maine si toata saptamana? Sa stim ce mancare e mai buna pentru caine? Sa luam Viagra, sau Cialis? Sau poate ceva natural?

Ce e mai eroic? Cine cu cine si ce cu ce? Stocuri si actiuni, mancare fara grasime si masini de exercitiu fizic. Zeii nostri cei de toate zilele. The Star System. Vampirii sunt la moda pe ecran, in timp ce ei umbla de-adevaratelea prin Romania, nestingheriti. Fiorosul personaj de filme e acum primar, Superman a cazut de pe cal si a paralizat.

Nu esti patriot daca te plangi. Trebuie sa uiti anumite cuvinte. Aici imi petrec cele mai mature clipe din viata mea. La geam se clatina brazii si mai incolo asteapta bazinul de inot sa fie activat, prelata scoasa si hamacul agatat sub salcia care a crescut peste gard si peste asteptari. Eu imi adun gandurile, sentimentele vin de la sine, roase pe la colturi, vinul asteapta linistit in sticle si carafe.

Adun razele de soare pe o coala mult prea alba de hartie, le infig in carnea transparenta devenind metafizica, astfel ca moartea e o licoare amara in zori, o data cu primul ciripit de pasarele. “Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi”.

Andrei merge la scoala, Doina ma iubeste. Eu vad pacienti, le dau sfaturi si medicamente pe care nu vor sa le ia. Cant Bach, pictez turnuri in flacari. Scriu cuminte si constiincios diferite prefaceri calare pe aisbergul poeziei, acest bloc ascuns de gheata care tinteste catre burta Titanicului. Si ei au trecut odata Atlanticul, plini de sperante si incredere. Emotie si comunicare in acelasi timp. Vine si catre voi, acolo, spre cetatea de scaun. Iata ce fac eu.