Scrisoare din Paris: Bagatele de pe malul Senei

Cenusiul distins Рculoarea de fond a Parisului, ia uneori in timpul verii nuante trandafirii. Vezi aceasta mai ales de sus, de pe esplanada din fata basilicii Sacr̩-Coeur, ce domina, alba, metropola.

Dar trandafiriul apare peste tot, in zile dintr-acestea, cand orasul e luminos pana seara tarziu, de parca n-ar vrea sa se mai scufunde in noapte. Imi place sa cred ca Parisul, ca un pictor, trece in asemenea zile prin perioada sa roz.

De fapt, perioada se deschide pe la inceputul verii, o data cu eruptia rozelor – ca sa folosesc un cuvant drag lui Macedonski.

Daca esti, cum era poetul nostru, un impatimit al acestor flori si te afli vara la Paris, nu e voie sa pierzi prilejul marelui concert al trandafirilor de la Bagatelle.

Este acolo, in acea nobila gradina inchisa intre ziduri, cea mai bogata, mai variata colectie de trandafiri din Europa. Cum sa pierzi ocazia pelerinajului in acest loc mirific?

Viata unui mare oras modern isi are, nu mai putin decat o mica cetate antica sau medievala, riturile sale, ceremoniile ce se repeta an de an. Unele dintre aceste rituri sunt populare, antreneaza mase compacte.

Astfel sunt in vara pariziana: turneul de tenis de la Roland-Garros, inceputul si incheierea marelui tur ciclist al Frantei, astfel e “La Fete de la musique”, ziua si mai ales noaptea tumultuoasa a muzicii in aer liber, echivalent al arhaicelor nopti de Sanziene.

Mult mai putin zgomotoasa, mai discreta decat acestea, vizita la trandafirii de la Bagatelle se vrea – an de an – o bucurie oarecum initiatica a unor rafinati. Locul insusi este de un rafinament patinat de o veche noblete.

Parcul Bagatelle este asezat la o liziera a padurii mai intinse, deschisa tuturor: binecunoscutul, popularul Bois de Boulogne.

Pe vremea lui Ludovic al XVI-lea, Bagatelle era un domeniu cu un castel ce apartinea fratelui mai mic al regelui, ducele de Artois, viitorul rege Carol al X-lea. Castelul acesta a facut obiectul unui pariu nastrusnic intre tanarul duce si nu mai putin tanara si nechibzuita sa cumnata, regina Maria-Antoaneta.

Ducele a pariat cu aceasta ca va darama castelul sau si-l va recladi in numai trei luni, evident mai frumos, mai “modern”. L-a recladit in doua luni. O performanta chiar si pentru zilele noastre.

A castigat deci pariul, spre supararea regelui, care a platit datoria sotiei sale nu fara a cracni impotriva frivolitatii unui asemenea pariu.

Dar cand privesti azi, invaluit intr-o aura trandafirie, eleganta cladire de o clasica simplitate, pe frontonul careia citesti formula “Parva sed apta” – Mica dar potrivita -, nu poti sa nu surazi melancolic amintindu-ti jocul acelor aristocratice fapturi ale unui sfarsit de veac ce va ineca in sange jocurile lor necugetate dar nascatoare de cata gratie!

In parcul de la Bagatelle, plin de rare esente, de alei sub copaci seculari, iata spatiul magic al gradinii de trandafiri.

Obisnuita ordine geometrica severa a parcului francez este imblanzita aici de tufele pitice sau inalte, cataratoare, atarnatoare, de profuziunea formelor, culorilor, a parfumelor si – de ce nu – a sentimentelor starnite in tine, plimbaretul contemplativ, de florile acestui eden voluptuos.

Vorbesc de sentimente pentru ca, pasind agale pe aleile dintre trandafiri, esti cuprins cand de induiosare in fata florilor albe, copilaros-naive, cand de inflacararea unei pasiuni momentane pentru cate o superba roza princiara.

Fiecare trandafir isi are – asemenea fapturilor umane – personalitatea, originalitatea sa, fiecare exercita o seductie particulara, caci fiecare e o creatie unica, fiecare cu numele sau.

Singurii trandafiri lipsiti de nume din aceasta gradina sunt cei numerotati cu grija, caci sunt creatii recente si participa la concursul din acest an. Dupa ce ai incheiat parcursul initiatic al gradinii de trandafiri, te poti indrepta spre “orangeria” din apropiere.

Din aceasta sera a castelului, portocalii si lamaii au fost scosi afara in vechile lor lazi de lemn, si mai vezi pe crengi portocale si lamai din recolta anului trecut, pe langa cele verzi din anul acesta.

In orangerie se tin acum, in acest anotimp, concerte de muzica de camera si mai ales cele de pian ale Festivalului “Chopin”.

Cand se lasa seara peste parcul Bagatelle si in sera de portocali preschimbata in sala de concert, ascultand o nocturna de Chopin, simti adieri parfumate ce vin dinspre gradina de trandafiri, poti cunoaste clipe de rara pace, timpul devine ingaduitor. Un rar miracol in acest tulbure inceput de veac.

De pe terasa de langa castelul Bagatelle, privirea se deschide larga spre valea Senei si, dincolo de aceasta, spre turnurile Parisului din secolul viitor, spre inaltele constructii de la Défense.

Dar, mai aproape de tine, in fata ta, pe peluzele de la Longchamp, in zilele acestea vantoase vezi inaltandu-se spre vazduhul trandafiriu al inserarii zmeie, dragoni, fantasme jucause cu care isi ogoaie parizienii zilele prea turbulente.

Bagatele pariziene, mai umane decat multe dintre trudnicele si adeseori zadarnicele, serioasele intreprinderi uman-preaumane.