Se anunță The Mongol Rally, cel mai mare raliu caritabil din lume/ de Ziarul de Duminică
Cinci tineri din România pornesc pe 23 iulie 2011 în cel mai mare raliu caritabil din lume, The Mongol Rally, și vor străbate 15 țări pentru a ajunge în final la Ulan Bator, după ce vor parcurge 12.000 de kilometri.
Cinci tineri din România pornesc pe 23 iulie 2011 în cel mai mare raliu caritabil din lume, The Mongol Rally, și vor străbate 15 țări pentru a ajunge în final la Ulan Bator, după ce vor parcurge 12.000 de kilometri.
Echipa românească Paramongols va oferi comunității din Ulan Bator o ambulanță și o sumă de bani, pe care va încerca să o strângă din donații. “Pentru că mai mult de o treime din populația Mongoliei duce o viață nomadă, sistemul medical este bazat în totalitate pe serviciile de urgență. Cei trei milioane de locuitori ai țării sunt răsfirați pe o suprafață mai mare decât cea a Europei de Vest, iar drumul de la un spital la altul, adesea anevoios, se desfășoară frecvent cu ajutorul animalelor din gospodării. Necesitatea unui parc auto sănătos a devenit una dintre preocupările principale ale statului, însă ritmul în care această reformă va fi dusă la bun sfârșit este lent și depinde de inițiative ca Mongol Charity Rally”, a declarat Mira Enache, unul dintre membrii Paramongols România.
Echipa care va participa la raliu din partea României este formată din: Gheorghe Bratu, 30 ani, absolvent al Universitații de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, doctorand și cadru didactic al aceleiași instituții, Florin Cobuz, 28 ani, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu,Gabriel Herdean, 25 ani, absolvent al Facultății de Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara, Paul Budan, 26 de ani, trainer în cadrul Ecoxtrem Teambuilding, absolvent al Facultății de Jurnalism și Stiintele Comunicării și Maria Enache, 23 de ani, trainer în cadrul EcoXtrem Teambuilding, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie București, absolventă a Facultății de Sociologie din cadrul Universității București.
Peste 100 dintre cele 400 de echipe înscrise în ediția din 2011 vor lua startul îmbarcate în ambulanțe, iar Paramongols România își propune să se numere printre acestea. Plecarea se va face pe 23 iulie, din Praga. Cursa se va încheia pe 1 septembrie, la Ulan Bator. Echipele vor străbate 15 țări: Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Azerbaijan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kyrgystan, Kazakhstan, Rusia și Mongolia.
Mongol Charity Rally este o cursă pe cont propriu, fără asistență tehnică sau medicală, organizată cu scopul de a dona la destinație toate mijloacele de transport folosite, alături de o sumă consistentă de bani. Raliul, care se află acum la cea de-a opta ediție, a reușit să strângă până în prezent pentru comunitatea din Ulan Bator peste 1.600.000 de lire sterline.
Pentru informații suplimentare:
Florin Cobuz
Paramongols România
Telefon: 0745 256 846
Email: florin.cobuz@paramongols.ro
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026