Se ascute lupta galeriilor de clasă!

Dl Radu Boroianu, după o retragere soft de la Artmark (casă de licitații dublată de galeria propriu-zisă ArtSociety), a deschis joi, 16 septembrie 2010, European Art Gallery*, un brand mai vechi, suspendat pentru o perioadă de inițiatorul său, dl Mihai Covaci. Acum, EAG “redebutează pe scena galeriilor bucureștene într-o compoziție partenerială nouă, cu un proiect înnoit și haine pe măsură. Radu Boroianu, Mihai Covaci și Jan De Maere își dedică priceperea și pasiunea unei soluții speciale de anticariat pentru artele plastice și decorative europene dintre secolele XVI și XX.”

Inițiativa semnată Boroianu, Covaci și De Maere este, oricâtă greutate, experiență și prestigiu ar avea cei trei, destul de temerară. O simplă plimbare pe strada Covaci, artera numărul 1 a micilor anticariate bucureștene, poate lămuri pe oricine că nu ne aflăm într-un moment fast pentru comerțul de artă. Magazinele fie s-au închis, fie pun în rafturi veștede piese de brocantă. Este, desigur, un efect al crizei și al lipsei generale de bani, dar și al rivalității “cordiale” dintre casele de licitații și anticariate, dintre negustori și auctioneers. Cum spunea cineva, profesia de anticar a suferit o răsturnare ecologică: materia primă pe care o reprezintă marfa “artistică” s-a rarefiat, iar piesele de calitate, inedite, sunt pe cale de dispariție; comerțul de artă manifestă tendința de a funcționa în circuit închis. Din acest punct de vedere, casele de licitație dispun de un atu considerabil, pentru că au, în băncile lor de date, o listă confortabilă de clienți, cărora le cunosc gusturile și posibilitățile financiare. În plus, benefiază de un foarte serios sistem de marketing. În spațiul acestei concurențe (care, să fie bine înțeles, se manifestă pretutindeni în lume), anticarii își joacă, cu pricepere diferită, cărțile câștigătoare: nuielușa de alun cu care se duc fix la particularii care dețin piese necunoscute și, mai ales, faptul că au cicluri de vânzare continue, cu spații de expunere permanente, spre deosebire de casele de licitație, care organizează doar câteva mari vânzări tematice anuale. În plus, pot aduce obiectul râvnit în casa potențialul cumpărător, pentru ca acesta să-l aprecieze in situ.
Dl. Radu Boroianu și partenerii săi încearcă să dezvolte amorsa tehnologică, să apese pe pedala de marketing care lipsește confraților anticari și să modernizeze un tip de negoț care încă mai funcționează, la noi dar și aiurea, după cutume prăfuite. AEG are un site în construcție, ce îi va asigura comunicarea pe sensurile vânzător/ intermediar/ achizitor și, pe de altă parte, dorește să restaureze încrederea – elementul, poate, cel mai important în negoțul cu artă al zilelor noastre. Lucru pe care speră să-l pună în lucrare prin inaugurarea, în spațiul galeriei, a unui laborator de expertiză “ce adaugă ochiului experimentat al specialistului o cameră Nir Color de reflectografie pentru razele infraroșii și ultraviolete, precum și un sistem de de analiză a compoziției minerale a substanței picturale sau scupturale pe baza razelor X, celebrul Niton”. Prin parteneriat cu clinicile Sanador, acestor metode de expertiză li se va adăuga și verdictul unei radiografii. Altfel spus, galeria-anticariat va încerca să diminueze riscul de falsuri (care au invadat piața de artă românească), combinând tehnica de ultimă oră cu știința experților (dar și simțul lor pentru inefabil) și va oferi certificate de garanție pe care, acum, le pot pune la dispoziție exclusiv instituțiile muzeale, pentru bunurile patrimoniale. Această modificare de strategie este, de fapt, o propunere de schimbare radicală a gândirii negustorului tradițional, a celui care încearcă, cu bani puțini, să obțină beneficii majore. Investițiile costisitoare se acoperă greu, în timp lung, dar “repară” de la rădăcină încrederea în autenticitatea bunurilor oferite spre vânzare, și în autoritatea vânzătorului, care iese din condiția de samsar. Fruntariile, încă fragile, dintre anticariatul de tip talcioc, de unde se pot obține chilipiruri dar și “plase” uriașe, și anticariatul profesionist, tehnologizat și dotat cu expertiză de calitate înaltă, par, acum, că își vor redesena defintiv profilul.
Revenind la marketing, cealaltă unealtă pe care AEG dorește s-o folosească în atacarea pieții, se cuvine menționată intenția de readucere “în interiorul culturii românești a artiștilor de renume stabiliți în străinătate” printr-o serie de expoziții eclatante (serie deschisă acum, la momentul debutului, de aducerea pe simeze a lucrărilor lui Nicolae Maniu, despre care vă oferim detalii în rubrica noastră Top Galerii), precum și aceea de coborâre a artei în spațiul public: e vorba, aici, despre prelungirea parteneriatului strategic cu Sanador, constând în ornarea spațiilor de socializare ale clinicilor cu opere de artă aparținând artiștilor români contemporani. Un demers educativ cu bătaie lungă…

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universității București, Facultatea de filologie, secția română-portugheză. Redactor principal (și, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor și art-director la diverse publicații din țară. A semnat mai multe volume de traduceri și un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 – editor executiv la Ziarul de Duminică.