Se întoarce roata? „Made in China” devine „Made in EU”?
China pozează în aliatul europei în lupta împotriva crizei datoriilor, dar intențiile chinezilor sunt mai profunde decât aceștia lasă să se întrevadă. Deși investițiile chineze sunt încă timide, Beijingul se infiltrează încet, dar sigur pe piața unică europeană.
China pozează în aliatul europei în lupta împotriva crizei datoriilor, dar intențiile chinezilor sunt mai profunde decât aceștia lasă să se întrevadă. Deși investițiile chineze sunt încă timide, Beijingul se infiltrează încet, dar sigur pe piața unică europeană.
Dacă în urmă cu trei ani, companiile chineze se orientau spre statele asiatice sau africane pentru delocalizarea producției, acum ele sunt din tot mai interesate de producția în statele membre UE, scrie Le Monde.
China “a pătruns” în Uniunea Europeană prin portul Pireu, din apropierea capitalei Greciei, țară care de la izbucnirea crizei datoriilor a devenit “călcâiul lui Ahile” al zonei euro. Portul, unul din principalele centre de tranzit ale mărfurilor dinspre Asia spre Uniunea Europeană, este dominat în prezent de compania chineză de transport maritim China Ocean Shipping Company (Cosco) care a achiziționat în 2009 două din terminalele sale.
De la venirea Cosco în Grecia, exporturile statelor europene către China au crescut cu 50%, dar Beijingul nu dorește să se oprească aici. Numeroși oameni de afaceri chinezi și-au manifestat interesul de a investi în Grecia, mai ales în telecomunicații, servicii bancare, construcții de mașini, echipamente feroviare, imobiliare, fabrici de bere, electronice, textile și sticlărie.
După Grecia, China s-a orientat spre vecinul ei din nord, Bulgaria, unde constructorul de automobile chinez Great Wall Motors a inaugurat marți o uzină de asamblare a automobilelor chinezești.
În Italia, alt stat măcinat de criza datoriilor, chinezii investesc în extinderea portului din Napoli și anexarea unui terminal gigant aeroportului din Roma pentru a face față fluxului comercial intens dinspre China.
China va investi în viitorul apropiat și în România, prin construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 ale centrale de la Cernavodă și prin participarea la proiectul de peste un mld. de euro al construcției hidrocentralei de acumulare Tarnița-Lăpușești din județul Cluj.
De asemenea, autoritățile de la Beijing vor să se implice în dezvoltarea unor proiecte importante de infrastructură în Europa, mai ales prin extinderea rețelei de transport rutiere și feroviare.
“Întreprinderile chineze vor să-și îmbunătățească imaginea de producători de bunuri ieftine, dar de calitate îndoielnică. Pentru aceasta, ele încearcă să-și relocalizeze producția în Europa”, explică Herve Solignac Lecomte, directorul de comerț internațional al filialei franceze a băncii HSBC.
Investitorii chinezi au avut parte însă și de eșecuri în Europa. Anul trecut, contractul semnat între guvernul polonez și compania chineză Covec pentru construcția unei autostrăzi care ar urma să lege Varșovia de Berlin a fost reziliat, la numai un an de la începerea lucrărilor, deoarece partea chineză nu a respectat termenul de finalizare convenit de părți.
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026
-
România a atras investiții străine de 135 mld. euro, dar riscă să piardă teren în competiția globală pentru capital. Marius Ionescu, NNDKP: „IMCA a fost o greșeală imensă. Mediul de afaceri și toate camerele de comerț au semnalat că este o greșeală”.Companii · 13 noiembrie 2026
-
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii din România, a vândut acțiuni Romgaz de circa 90 mil. lei (17 mil. euro) în T3 și și-a redus deținerea de la 5,15% la 5,02%ZF 24 · 13 noiembrie 2026