Se scumpesc taxiurile din București
Până acum, doar 10% dintre transportatorii bucureșteni au solicitat oficial majorarea tarifelor pentru o călătorie cu taxiul. Afirmația îi aparține directorului adjunct al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Valentin Dobre. Potrivit acestuia, pentru modificarea tarifelor, transportatorii trebuie să depună la Primăria Capitalei o cerere însoțită de un formular de fundamentare.
Până acum, doar 10% dintre transportatorii bucureșteni au solicitat oficial majorarea tarifelor pentru o călătorie cu taxiul. Afirmația îi aparține directorului adjunct al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Valentin Dobre. Potrivit acestuia, pentru modificarea tarifelor, transportatorii trebuie să depună la Primăria Capitalei o cerere însoțită de un formular de fundamentare.
“Transportatorii au fost chemați la noi pentru a-și justifica fișele de fundamentare în baza cărora au cerut majorarea tarifelor. Ei au solicitat majorări și până la 3,5 lei pe kilometru, cât este maximul prevăzut în hotărârea CGMB. În câteva cazuri s-a constatat că 60 la sută din justificarea noului preț îl reprezenta combustibilul. Aceste solicitări au fost respinse”, a declarat pentru gândul directorul adjunct al Direcției Transporturi, Valentin Dobre. Până acum, la Primăria Capitalei au fost depuse aproximativ 30 de solicitări reprezentând circa 350 de autorizații. Pentru transportul în regim de taxi, municipalitatea a eliberat 10.200 de autorizații. Legea Taximetriei prevede că autoritățile publice locale pot elibera maximum patru autorizații la 1.000 de locuitori. Bucureștiul are aproximativ două milioane de locuitori și ar trebui să aibă cam 8.000 de taximetre. Aflați ce companii vor modifica tarifele și care vor rămâne la 1,39/km pe www.gandul.info.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026