Versiunea completă
Eveniment

Sechelariu, audiat la PNA pentru Letea

Sechelariu, audiat la PNA pentru Letea

Ziarul Financiar · 22 februarie 2005 · 1 min de citit

Dumitru Sechelariu, fostul primar al municipiului Bacau, a fost audiat ieri de catre procurorii anticoruptie in legatura cu modul in care a achizitionat activele societatii de prelucrare a lemnului Letea, singura sursa de hartie de ziar din Romania, informeaza surse judiciare. Potrivit surselor citate, fostul edil sef al Bacaului ar fi actionat fraudulos pentru a cumpara activele Letea la un pret sub valoarea reala, prin intermediul societatii Selena, unde Sechelariu detine 92% din capitalul social. Fostul primar mai este acuzat ca ar fi favorizat mai multe firme in cadrul licitatiilor pentru achizitii publice, cu toate ca acestea nu prezentau bonitatea necesara. Procurorii l-au dat in consemn la frontiera pe Sechelariu, PNA informand ca acesta este cercetat in legatura cu organizarea unor licitatii, precum si cu atribuirea preferentiala a unor terenuri si lucrari publice unor societati. PNA a comunicat ca, in exercitarea atributiilor de serviciu, in perioada in care a detinut functia de primar, Sechelariu “ar fi comis, cu buna stiinta, mai multe ilegalitati si incalcari ale legislatiei privind Administratia Publica, in scopul obtinerii de foloase necuvenite”. Mediafax

Citește și