Secolul XXI va fi chinezesc sau nu va fi deloc

În ultima vreme, chinezii au intrat în atenția negoțului cu artă nu doar în calitate de artiști cu cote amețitoare, ci și de achizitori avizi. Galeristul Xin Dong Chen din Beijing (citat de revista “Artclair”), afirma că, în curând, este posibil să apară un Francois Pinault (proprietarul Christie’s) de origine chineză și că, în zece ani, e posibil ca Sotheby’s să fie cumpărată de un chinez. “Noii colecționari chinezi, spune același Xin Dong Chen, au între 40 și 50 de ani. Au avut șansa să profite de mondializare și au depășit prima fază, care consta în cumpărarea unui apartament și a unei mașini.” Confratele său, Hadrien de Montferrand (negustor care a servit multă vreme drept pod de comunicare artistică între Europa și China și care și-a deschis în capitala chineză cea dintâi galerie de artă pe hârtie) adăuga: “Cu ceva vreme în urmă, cumpărau și stocau operele de artă ca pe niște acțiuni. Acum, au devenit mimetici și sunt sensibili la diferențierea socială. Am trei sau patru colecționari care au pus pe picioare niște societăți și care au început să se arate interesați de artă în momentul în care s-a pus problema să se căsătorească. Se impunea ca viitoarele lor neveste să vadă că au gust.” Cât de solid este acest gust rămâne însă de văzut.
Mai mult sau mai puțin pricepuți, acești noi achizitori de artă contemporană s-au năpustit, pur și simplu, asupra caselor de licitație, iar unii dintre ei sunt puternic mediatizați de presa chineză. Având inițial sediul de afaceri la New York și apoi făcând naveta între America și Beijing, Richard Chang și-a expus colecția (ce conține, între altele, lucrări de Zhang Xiaogang și Cao Fei, dar și de Anish Kapoor și Tony Oursler) la Ullens Center for Contemporary Art din Beijing. Regele puiului fript, Budi Tek (stabilit în Indonezia) este o altă piesă grea. A achiziționat de la Barbara Gladstone din New York o foarte scumpă și pretențioasă instalație a lui Huang Yong Ping (foto 1 și 2), dar și opere ale lui Nam June Paik, Stephen Balkenhol sau ale miticului Yves Klein. După ce a deschis un muzeu la Djakarta în 2008, își dorește inaugurarea unuia similar la Shanghai. Mult mai discretul He Jiuxing este omul numărul 1 al Băncii Mincheng. El a pus bazele unui fond de investiții în artă conectat cu instituția bancară pe care o conduce.
Zhang Lan este proprietara lanțului de restaurante South Beauty din Shanghai. În 2006, a cumpărat cu 2,7 milioane de dolari o pânză semnată de Liu Xiaodong (pe care a instalat-o în Clubul Lan, foto 3). Foarte mediatizatul cuplu Wang Lei/ Liu Yi Qian a cumpărat anul trecut un papirus pictat în epoca Ming cu suma de 24,7 milioane de dolari (la o licitație la Ullens) și un fotoliu chinezesc tradițional cu suma de 11 milioane de dolari (la Christie’s).
În China, însă, lucrurile merg ca la noi. Afacerile sunt fragile și poți dispărea de azi pe mâine. E cazul omului de afaceri Zhang Rui, care și-a construit la 20 de kilometri de Beijing, în localitatea Bi Shui, o casă a cărei scară centrală este inspirată de aceea a Muzeului Guggenheim din New York. Între 2003 și 2008, a achiziționat 500 de piese ale unor artiști chinezi și a devenit pasionat de nume ca Angelo Filomeno și Kendell Geers. Între timp, “protectorul” său politic a ajuns după gratii, iar Yhang l-a urmat în decembrie 2009.