Securiștii din viața politică românească/ de Stelian Țurlea

Șerban Orescu

Editura Vremea

Cartea apare în colecția FID – Fapte, Idei, Documente – și cuprinde peste o sută cincizeci de articole și eseuri despre situația politică din România postceaușistă, în care autorul demască și deplânge persistența foștilor demnitari comuniști și a foștilor securiști în viața politică românească de după 1989. Șerban Orescu s-a născut la 16 mai 1925, într-o familie cu tradiții intelectuale și liberale, a absolvit Facultatea de Drept, Facultatea de Filosofie, apoi Institutul Politehnic, unde obține și distincția de doctor. În 1978, pleacă definitiv în Germania. După 1980, deși urmărit tot timpul de Securitatea ceaușistă și rănit de un colet-bombă trimis de aceasta prin teroristul Carlos, are o intensă activitate politică anticomunistă, lucrează ca redactor în cadrul secției românești a postului de radio Europa Liberă (1981-1995), scrie articole în presa franceză și germană și face studii asupra sistemului comunist. După prăbușirea regimului ceaușist, a publicat în România mai multe cărți: Eșecul unei reforme (împreună cu Liviu Vălenaș), editura Ars Longa, Iași, 2000; Ceaușismul, editura Albatros, București, 2006.

Petre Pandrea

Memoriile mandarinului valah. Jurnal 1954-1956

Editura Vremea

Cartea apare în colecția “FID – Fapte, Idei, Documente” și este o ediție revăzută și adnotată de Nadia Marcu-Pandrea, cu o prefață de Ștefan Dimitriu.Volumul de față este primul tom al jurnalului mandarinului valah, cel de-al doilea urmând să continue însemnările din anii 1957-1958.

Pe lângă jurnalul propriu-zis, volumul conține o prefață semnată de Ștefan Dimitriu, o extrem de amănunțită notă biobibliografica realizată de fiica scriitorului, Nadia Marcu-Pandrea, și facsimile după documente din dosarele C.N.S.A.S.

“Din 1915 (…) am urmat bunul obicei al autoanalizei și consemnării în jurnal, rapid, fără pretenții stilistice, fără a te privi în oglinda nemuririi. Aceste caiete, scrise la iuțeală și la întâmplare, pot fi utile spre documentare asupra meandrelor epocii. Eu sunt deasupra învălmășagului. Când vorbesc de mine, vorbesc de alții, oglindiți în mine. Suferința altora se răsfrânge imperios în mintea și sufletul meu, înoculându-mi suferințe cumplite. Eu nu mai sunt eu în aceste caiete intime. (…) Nu sunt nici mistic, nici soldat viteaz. Sunt altceva.

Eu am vrut, aș vrea și voi dori mereu să fiu ctitor, înte­meietor și ziditor al lucrurilor utile și bune în Cetatea mea.

Această dorință mi‑am realizat‑o, parțial și imperfect, cu stiloul de jurnalist și scriitor. Mi‑am realizat‑o măreț, plenitu­dinar, aproape până la demență, cu vorba, la bara, scăpând oameni de la moarte și năpastă, cu prețul libertății și chiar al vieții mele. Era în joc o instituție a țării: Justiția.” (Petre Pandrea)