Seducatoarea Nanny McPhee

Emma Thompson este Nanny McPhee. Asa cum tot filmul “Nanny McPhee” este, de fapt, Emma Thompson. Mai interesanta si miscatoare decat povestea celor sapte copii orfani de mama si a tatalui lor (Cedric Brown, orfan si el de nevasta) este, in cazul de fata, inzestrarea teribila a multitalentatei actrite. Ea da suflet unei istorii care este in mare parte meritul ei, fiind si autoarea scenariului (inspirat de seria de carti “Nurse Matilda”, scrise de Christianna Brand). Desi talentul scenaristic al Emmei Thompson era probat deja de excelentul show de comedie “Thompson” – in care jucase si diverse roluri, alaturi de Kenneth Branagh, Phyllida Law si Imelda Staunton – si certificat prin Oscarul pentru scenariu obtinut in 1995, cu “Sense and Sensibility”, Emma este, inca, o continua surpriza. Construit pe filonul “Sunetul muzicii”, dar avand si mai mult din spiritul celebrei Mary Poppins, “Nanny McPhee” izbuteste sa fie simultan inteligent si duios, distractiv pentru copii si incantator pentru adulti. Ca asemenea performanta nu e chiar usoara stau marturie nenumaratele filme cu si despre copii din ultimii ani, in care de cele mai multe ori micutii sunt insipizi si neverosimil de maturi, ori, mai rau, umorul e la nivelul publicului prescolar. Aici e vorba despre cu totul altceva. Introdusa in scena prin toate regulile narative care picura savant suspansul, familia Brown este un spectacol continuu. Sapte copii aparent incurabil de rai, dar de fapt foarte tristi din cauza mortii mamei lor si abandonului posomorat al tatalui lor, isi fac de cap fara astampar. Holurile duduie, paturile sunt vraiste, camera lor e un maldar de jucarii stricate si papusi decapitate, iar bucataria un camp de batalie. Mezina e pe cale sa fie aruncata in cratita, gaina vopsita in verde, candelabrul se clatina, bucatareasa e mai mult moarta decat vie, iar a saptesprezecea bona (si ultima) gasita de domnul Brown isi ia campii, terorizata. Peste tot acest vacarm fara leac aterizeaza, discret, dadaca McPhee, o creatura de forma bizara, cu o autoritate stranie asupra a tot ce se petrece in jurul ei. Aventura se coaguleaza brusc in jurul acestei fapturi neobisnuite, care cantareste enorm, are negi pe barbie, un nas caricatural si un ditamai dintele care da figurii ei un aer sui. Numai ca ea e singura care reuseste sa astampere cardul de copii, iar felul in care o face este mai fermecator decat al celei mai frumoase zane bune. Mai mult, spre deliciul publicului si al protejatilor ei din film, infatisarea ei se imbunatateste pe masura ce copiii invata cate o lectie importanta. Fara sa fie vreo clipa obositor, prafuit sau moralizator, filmul beneficiaza de o poveste spusa cu arta, decoruri impresionante si, mai ales, de o distributie excelenta. Emma Thompson face minuni cu rolul ei, oferindu-i dadacei McPhee atata ironie tandra, intelegere tacita, inteligenta si complicitate cu felul de-a fi al copiilor, ca nu te saturi sa o privesti. Colin Firth intra cu deosebita placere si naturalete intr-un rol care nu-l mai prezinta ca pe seducatorul aristocrat de epoca, ci ca pe un vaduv indurerat si cam rigid (care lucreaza, pe deasupra, la pompele funebre), iar Angela Lansbury schimba prezenta bonoma din ultimii treizeci de ani pe afuriselile de zgripturoaica ale unei matusi bogate. O combinatie care evoca dulce si fin candoarea si micile mari evenimente ale copilariei, o poveste fara cusur, care emana talent, prospetime, generozitate si inspiratie.

* Nanny McPhee Productie Franta-SUA-Marea Britanie, 2006. R: Kirk Jones. Cu: Emma Thompson, Colin Firth, Angela Lansbury, Kelly Macdonald, Celia Imrie, Derek Jacobi, Patrick Barlow, Imelda Staunton, Thomas Sangster. Distribuit de: Ro Image 2000. Premiera: 10 martie