Șefii BCR acuză „greaua moștenire“ pentru explozia creditelor neperformante
Peste jumătate din creditele neperformante acumulate de BCR au fost generate în perioada de tranziție din 2006 – 2007 și înainte ca Erste să preia banca în urma câștigării procesului de privatizare în 2006, afirmă managementul celei mai mari instituții de credit de pe piață.
Potrivit unor date prezentate în premieră la Viena în fața investitorilor Erste de către Dominic Bruynseels, CEO al BCR, împreună cu șeful riscului din BCR Michael Beitz, credite neperformante în valoare de peste 1,3 miliarde de euro provin din perioada 2005 – 2007, aproape 700 mil. euro reprezentând credite acordate în 2007.
Este pentru prima dată când șefii BCR fac publică această “revelație” și acuză “moștenirea” vechii conduceri a băncii pentru calitatea actuală a portofoliului de credite. Chiar dacă nu o spun direct, prin cifrele prezentate oficialii BCR dau vina de fapt pe “moștenirea Dănilă” – fostul CEO al BCR numit de stat în 2000 și menținut de austrieci până la 1 decembrie 2007.Erste a câștigat licitația pentru privatizarea BCR la sfârșitul lui 2005, apoi procedurile până la plata efectivă a celor 3,75 mld. euro au continuat până în toamna lui 2006, a urmat un an de coabitare între austrieci și Nicolae Dănilă, care deținea conducerea băncii din 2000, pentru ca de-abia în octombrie 2007 să-l convingă să demisioneze. Cum nu aveau un alt manager pregătit să preia postul, austriecii au recurs la varianta unui interimat asigurat de Manfred Wimmer, la vremea respectivă șef pe strategie la Erste și responsabil de proiectul BCR, acesta ocupând funcția de CEO până la 1 iulie 2008, când i-a cedat-o actualului președinte executiv, britanicul Dominic Bruynseels.
Din toamna lui 2009, Dănilă a devenit membru al Consiliului de Administrație al BNR, este unul dintre cei mai mari acționari individuali ai Erste și și-a păstrat un pachet de acțiuni BCR. Managementul său a fost girat începând din 2004 de către BERD și IFC care au preluat 25% din BCR și nu au semnalat probleme cu gestiunea riscului. De altfel, nici Erste, nici băncile care au intrat în camera de date a BCR, precum Deutsche Bank sau BNP Paribas, nu au sesizat probleme care să le determine să se retragă din cursă.
Austriecii spun acum că perioada tulbure din perioada procesului de privatizare și tranziția care a urmat sunt de vină pentru 55% din creditele neperformante care astăzi presează bilanțul BCR și rezultatele financiare.
Șeful riscului din BCR a prezentat o diagramă cu istoricul deteriorării calității activelor băncii corelat cu momentele importante care i-au marcat activitatea – închiderea tranzacției cu Erste, schimbarea echipei de top management, apariția crizei financiare sau divizarea în 2010 a responsabilităților de risc de cele financiare, atunci fiind create posturi separate de chief risk officer și de chief financial officer cu rang de vicepreședinte executiv. În 2006 – 2007 portofoliul de credite nete al BCR creștea cu ritmuri de peste 50%, pentru ca în 2008 să încetinească la 21%, iar în 2010 la 2,1%. Evoluția creditelor neperformante a avut însă o evoluție inversă: de la ponderi de 2,2 – 2,6% înainte ca austriecii să preia controlul, în 2009 au sărit la 12,3%, pentru ca în 2011 să explodeze la peste 20%.
Conducerea băncii arată că perioada 2005 – 2007 a generat circa 42% din actualul portofoliu de credite al băncii, 2007 fiind un an de vârf, cu credite noi de 2,25 mld. euro, întrecut doar de recordul din 2008, cu 2,34 mld. euro.
Aproape 30% din creditele neperformante din scriptele BCR, adică 712 mil. euro, sunt identificate ca provenind din 2008, în condițiile în care același an a avut o contribuție de 21% la originarea de credite.
Dominic Bruynseels, CEO al BCR, precizează că remarcele referitoare la evoluția creditelor acordate în perioada de dinainte de declanșarea crizei financiare nu ar trebui să fie interpretate drept adresate managementului de la acel moment.
“În mediul respectiv strategia de creditare a BCR se încadra în liniile generale ale pieței – iar acest aspect are o mai mare influență decât manageri individuali. În ceea ce privește incidența fraudelor în mediul bancar, pornim de la premisa că vor exista încercări de fraudă indiferent de situația economică – au existat încercări de fraudă în anii de boom, așa cum există ți acum când situația este mult mai dificilă. Este important de reținut, însă, faptul că BCR este acum pregatită atât în ceea ce privește sistemele de asigurare a calității creditării, cât și a celor de detecție și prevenție a fraudei.
Managementul aflat în prezent la cârma BCR își asumă practic numai perioada 2009 – 2011, care a generat doar 16% din creditele neperformante ale băncii, respectiv 376 mil. euro, la un volum total de credite noi de peste 4 mld. euro. Beitz subliniază că retailul a generat numai 4 puncte procentuale, restul contribuției la segmentul amintit de credite neperformante provenind de la divizia corporate.
În prezent, managementul BCR susține că are riscul de credit sub control în urma mai multor măsuri care au fost puse în practică.
Printre acestea se numără analizarea industriilor pentru care se acordă credite în funcție de viabilitatea economică și nu pe baza colateralului disponibil, centralizarea până la sfârșitul lui 2012 a acordării de credite și a documentațiilor pentru IMM-uri, concentrarea managementului garanțiilor aduse de clienți și reducerea riscului din portofoliul de credite prin vânzarea de creanțe.
Centralizarea din zona IMM-urilor vizează cele 48 de centre corporate ale BCR, 3.763 de clienți și credite de circa 9 mld. lei. La capitolul reducerea riscului, Beitz spune că BCR a vândut în perioada 2010 – 2011 credite de consum fără garanții de 390 mil. euro și a îmbunătățit softul de urmărire a colectării creanțelor.
De asemenea, strategia de recuperare a fost schimbată de la “restructurează și păstrează” la “restructurează și vinde” și a fost înființată o divizie nouă de remediere și recuperare a expunerilor pe zona corporate. Aceasta urmărește în prezent 1.370 de clienți care au luat credite de aproape 1,9 miliarde de euro. 130 sunt companii cu credite restructurate, iar 46 sunt dezvoltatori imobiliari care de asemenea beneficiază de restructurări ale creditelor. În proces de recuperare au intrat aproape 1.200 de clienți, însă niciunul nu a ajuns în faza executării silite.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026