Șeful Allianz Țiriac, numit președintele UNSAR
Rangam Bir (foto), directorul general al Allianz Țiriac, a preluat postul de președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), organizația de profil care reprezintă interesele jucătorilor din domeniu. "Mă alătur echipei UNSAR în efortul…
Rangam Bir (foto), directorul general al Allianz Țiriac, a preluat postul de președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), organizația de profil care reprezintă interesele jucătorilor din domeniu.
“Mă alătur echipei UNSAR în efortul comun de a dezvolta proiecte importante pentru piața asigurărilor din România”, a declarat Rangam Bir.
El preia astfel postul rămas vacant după retragerea lui Cristian Constantinescu, care a fost nominalizat pentru funcția de președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Constantinescu a condus Allianz Țiriac timp de 16 ani, retrăgându-se în primăvara anului trecut, iar în această poziție a fost numit și președinte al UNSAR.
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026