Șeful băncii centrale germane critică un plan al BCE de achiziții de obligațiuni suverane
Jens Weidmann, președintele băncii centrale germane, Bundesbank, critică un plan al Băncii Centrale Europene (BCE) de achiziții de obligațiuni suverane, pe care îl consideră similar cu "finanțarea statelor prin tipărirea de bani", relatează AFP.
BCE a anunțat la începutul lunii august că este dispusă să intervină dacă va fi nevoie prin măsuri excepționale anticriză, care vor consta în principal în achiziții de obligațiuni suverane direct de pe piață.
“BCE poate efectua operațiuni pe piața de obligațiuni, într-o manieră adeccvată, pentru atingerea obiectivului său”, a declarat președintele BCE Mario Draghi, în încercarea de a convinge că instituția pe care o conduce nu va lăsa ca randamentele obțigațiunilor unor state ca Spania și Italia să urce la niveluri care să le pună în pericol finanțarea.
“O astfel de politică este pentru mine aproape similară cu o finanțare a statelor prin tipărirea de bani”, a afirmat Weidmann într-un interviu acordat publicației germane Siegel care va apărea luni.
El a spus că în democrație trebuie ca parlamentele și nu băncile centrale să intervină pentru partajarea riscurilor.
BCE dispune deja de un instrument care îi permite să cumpere obligațiuni publice de pe piața secundară, dar nu a mai făcut acest lucru de mai multe luni.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026