Șeful Ford primește un bonus de 56 de milioane de dolari pentru profitul record
Alan Mulally, directorul executiv al Ford Motor, și Bill Ford, președintele companiei, au cules roadele redresării puternice a producătorului auto american, primind împreună acțiuni în valoare de aproape 100 de milioane de dolari (72 mil. euro)
Alan Mulally, directorul executiv al Ford Motor, și Bill Ford,
președintele companiei, au cules roadele redresării puternice a
producătorului auto american, primind împreună acțiuni în valoare
de aproape 100 de milioane de dolari (72 mil. euro), scrie
Financial Times.
Mulally a primit 3,8 milioane de acțiuni în valoare brută de
aproximativ 56 de milioane de dolari (40 mil. euro), dar după plata
taxelor el va rămâne cu puțin peste 33 mil. dolari. Lui Bill Ford
i-au fost acordate 2,9 milioane de acțiuni în valoare de 42 mil.
dolari. Ford a fost singurul dintre cei trei mari producători de
automobile din Detroit care nu a intrat în faliment ca urmare a
recesiunii din 2008-2009.
Mulally, care s-a alăturat Ford după o lungă carieră în cadrul
Boeing, a adus schimbări importante culturii companiei,
concentrându-se asupra principalei mărci Ford. Compania a
înregistrat un profit net de 6,6 miliarde de dolari anul trecut,
cel mai mare de după 1999, devansând Toyota și recâștigându-și
poziția de cel de-al doilea mare producător auto al Statelor Unite
după GM.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026