Șeful IFI: Costul unui exit al Greciei ar fi greu de controlat și ar depăși 1.000 de miliarde euro
Costul ieșirii Greciei din zona euro ar fi greu de controlat și ar depăși probabil suma de 1.000 de miliarde de euro estimată anterior de Institutul pentru Finanțe Internaționale (IFI), a declarat directorul general al asociației bancare, Charles Dallara, transmite Bloomberg.
Costul ieșirii Greciei din zona euro ar fi greu de controlat și ar depăși probabil suma de 1.000 de miliarde de euro estimată anterior de Institutul pentru Finanțe Internaționale (IFI), a declarat directorul general al asociației bancare, Charles Dallara, transmite Bloomberg.
“Estimarea IFI de la începutul acestui an este probabil un pic rămasă în urmă. Cei care cred că Europa și în termeni mai largi economia mondială sunt pregătite pentru un exit al Greciei ar trebui să se mai gândească”, a afirmat Dallara într-un interviu la Roma.
Expunerea Băncii Centrale Europene (BCE) la datoriile Greciei este de peste două ori mai mare decât capitalul instituției, a spus Dallara, care a reprezentat băncile în negocierile cu guvernul elen pentru restructurarea datoriilor.
El prognozează, în consecință, că BCE va fi incapabilă să furnizeze lichidități și să stabilizeze sectorul financiar al zonei euro.
“BCE va fi insolventă, dacă Grecia va ieși din zona euro. Europa va trebui în primul rând să recapitalizeze banca centrală”, a arătat șeful IFI.
Temerile legate de criza din Europa au șters practic circa 4.000 de miliarde de dolari din valoarea acțiunilor tranzacționate la nivel mondial, în condițiile în care politicienii continuă să se contrazică pe tema stabilizării zonei euro și limitarea contagiunii regionale.
Președintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy a declarat sâmbătă că planificarea unor măsuri de protecție în eventualitatea ieșirii Greciei din zona euro “nu reprezintă o prioritate”, în timp ce un analist al Morgan Stanley consideră că există o probabilitate de 1 la 3 ca Grecia să se retragă din uniunea monetară.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026