Șeful Oracle ia locul lui Drăgoi la conducerea Fondului Proprietatea
Sorin Mîndruțescu, șeful Oracle România, a fost ales președinte al Comitetului Reprezentanților de către membrii comitetului, după demisia lui Bogdan Drăgoi, numit recent în funcția de ministru al Finanțelor Publice.
Sorin Mîndruțescu, șeful Oracle România, a fost ales președinte al Comitetului Reprezentanților de către membrii comitetului, după demisia lui Bogdan Drăgoi, numit recent în funcția de ministru al Finanțelor Publice.
Având în vedere că după demisia lui Bogdan Drăgoi a rămas un loc liber în conducerea Fondului Proprietatea, Julian Healy a fost ales membru interimar. În raportul emis pe bursă, Franklin Templeton, administratorul FP, nu a făcut precizări cu privire la cine anume este Julian Healy și nici ce acționari îl susțin.
Principala atribuție a celor cinci membri care formează Comitetul reprezentanților este să supravegheze administratorul fondului, să convoace AGA, să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli, să monitorizeze investițiile și tranzacțiile majore din portofoliu și să verifice atingerea țintelor de randament. De asemenea, cei cinci pot recomanda acționarilor încetarea contractului de administrare cu Templeton dacă consideră măsura în avantajul acționarilor.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026