Șeful pe operațiuni al Alico preia conducerea Eureko Pensii
Radu Brăgărea, directorul de operațiuni al Alico Asigurări (fosta AIG Life), urmează să preia conducerea Eureko Pensii, înlocuindu-l pe Besim Jawad, care își va încheia în scurt timp mandatul, au declarat pentru ZF surse din piață.
Radu Brăgărea (foto), directorul de operațiuni al Alico Asigurări (fosta AIG Life), urmează să preia conducerea Eureko Pensii, înlocuindu-l pe Besim Jawad, care își va încheia în scurt timp mandatul, au declarat pentru ZF surse din piață.
Alico este numărul trei pe piața asigurărilor de viață, iar Eureko (deținută de grupul olandez cu același nume) ocupă locul cinci în clasamentul administratorilor de pensii private obligatorii (pilonul II). La sfârșitul lunii mai Eureko avea 356.000 de clienți la fondul pe care îl administrează, active nete de 175,3 mil. lei și o cotă de piață de 5,4%.
Aceasta este a doua plecare a unui manager de top din Alico în ultima lună. La începutul lunii fostul director de marketing al Alico, Mihai Popescu, a preluat funcția de director general al Aviva Asigurări de Viață.
Brăgărea, 34 de ani, activează de șase ani în cadrul Alico Asigurări. Este absolvent al Facultății de Cibernetică Statistică și Informatică Economică. Înainte de a fi director de operațiuni, a ocupat poziția de Customer Services Manager în cadrul Alico.
Besim Jawad, care își va încheia în curând mandatul, face parte din echipa care a construit Eureko Pensii. În 2006 a fost manager de proiect în cadrul grupului Eureko (care mai deține o companie de asigurări, dar și activități în sectorul medical), iar în 2007 a devenit CEO al companiei de pensii.
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026